La "Hanurile Europei Rurale", eveniment desfăşurat recent la Muzeul Ţăranului Român, am gustat produse tradiţionale din Italia şi am aflat că brînza poate fi un subiect de meditaţie.
Ziua 1: Pecorino pecorini sau oile delicate din Toscana. Pe farfurie sînt aşezate frumos nouă feluri de brînză italienească (pecorino), care trebuie mîncate musai în sensul acelor de ceasornic. La ora douăsprezece este cea mai dulce, un fel de urdă din Sardinia afumată cu mirt, la ora şase - o brînză mai puternică, bine maturată timp de şaizeci de zile, iar numărătoarea se încheie cu cîteva boabe de crostino (brînză din Abruzzo) care se odihnesc pe o feliuţă de pîine crocantă.
Enzo Fantucci are un magazin de brînzeturi la Roma de aproape cincizeci de ani şi cunoaşte cam toate secretele de fabricaţie. Invitaţii însă nu rezistă explicaţiilor şi se înfruptă cu brînza. Cînd Fantucci ajunsese la numărul cinci, unele farfurii erau goale, iar alţii mîncaseră în sens invers acelor de ceasornic. Trebuie să menţionăm totuşi, în apărarea noastră, că era greu de rezistat combinaţiei de brînză cu marmeladă de mere, miere şi Monte Puceano, un vin roşu care se potriveşte cu toate gusturile, de la delicat la aspru. Italianul a pus graba românilor pe seama "vieţii frenetice din ziua de astăzi, care ne îndeamnă să mîncăm foarte repede, fără a mai reflecta asupra gustului"... Apoi, odată brînza terminată şi ispita înlăturată, ne-am putut concentra asupra părţii educative şi am aflat atît lucruri idilice (pe cîmpiile Toscanei pasc oi delicate), cît şi incredibile (în Sardinia se fabrică brînza cu viermi, o delicatesă interzisă prin lege). La sfîrşit s-a dovedit, în urma unui mic sondaj printre invitaţi, că românii preferă brînzeturile mai iuţi pentru că "se potrivesc cu vinul tare".
Ziua 2: Cinta senese sau porcul din laptop. "Doamnă, vă rog, daţi-vă mai la o parte, că nu se vede porcu