Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Averile directorilor de spitale din oras

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 3 iulie 2006 ·

La o luna de la instalarea lor in functie, noii si mai vechii directori ai spitalelor iesene au fost obligati prin Legea reformei sistemului sanitar sa-si declarare public averile, intreresele si incompatibilitatile Ioan Birliba, director „Sf. Spiridon“: Apartament in Dacia, masina in leasing Noul director al Spitalului „Sf. Spiridon“, cea mai mare unitate medicala din Moldova, economistul Ioan Birliba, pare a fi cel mai modest la capitolul averi. Din cele opt pagini ale declaratiei de avere pe care a trebuit sa o completeze, noul director spune ca doar la primele doua a avut ceva de scris. Conform celor declarate, Ioan Birliba are doar un apartament cu 4 camere in Dacia si o masina Hyundai cumparata in leasing, la care inca mai are rate. In ce priveste veniturile realizate anul trecut, acestea s-au rezumat doar la salariul de sef de Birou Audit in cadrul Autoritatii de Sanatate Publica Iasi unde a fost pina acum o luna. Astfel, veniturile salariale s-au ridicat la 14.400 RON. „Cind voi termina peste 6 luni mandatul de director al Spitalului «Sf. Spiridon» voi fi la fel de modest la capitolul avere“, ne-a spus Ioan Birliba. Vicuta Todosiciuc, Maternitatea „Cuza Voda“: apartament in Alexandru Noul director al Maternitatii „Cuza Voda“, dr. Vicuta Todosiciuc. Aceasta, sustine ca nu detine terenuri, ci doar un apartament cu 3 camere in cartierul Alexandru cel Bun si o masina Hyundai pe care a achizitionat-o in leasing acum doua luni si la care plateste rate. Veniturile sale pe anul 2005 s-au ridicat la 21.600 RON si au fost realizate din salariul de coordonator de programe de sanatate din cadrul Autoritatii de Sanatate Publica Iasi unde a activat pina acum o luna. „Pe mine averea nu ma ridica si nici nu ma coboara pe scara sociala“, spune dr. Todosiciuc. Eduard Crauciuc, Maternitatea „Elena Doamna“: un apartament pe Arcu Dr. Eduard Crauciuc, noul director al Maternitatii

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum o ora
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 54 minute
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 8 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 10 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 5 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum 4 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°