Cinematograful belgian e foarte putin cunoscut in Romania. Cu exceptia a 2-3 festivaluri (cel de film european si cel de film francofon; si, recent, Eurimages), care prezinta film belgian, spectatorul roman nu are ocazia sa vada filme belgiene prea des. Tot exceptii au fost distribuirea in sali, anul trecut, a lui Aaltra (prezentat mai intii la festivalul de la Cluj) si, anul acesta, a unui alt film – La Femme de Gilles/Nevasta lui Gilles, de Frédéric Fonteyne, ca si difuzarea la TV a lui Le Huitième jour, de Jaco van Dormael, acum ceva vreme. Asta inseamna cam 1-2 filme pe an, dintr-o cinematografie ce nu produce foarte mult, dar care da unul din procentajele cele mai ridicate de film de calitate, din totalul productiei anuale.
Ca si cinematograful elvetian, cel belgian are particularitatea multilingvismului. Pe 15 noiembrie, anul acesta, s-au implinit 25 de ani de federalism in Belgia, solutia ideala pentru o tara in care se vorbesc 3 limbi: franceza (valona), olandeza (flamanda) si germana. Ocazie cu care Ambasada Belgiei in Romania si Delegatia Valonia-Bruxelles au organizat Zilele Cinematografului Belgian la Bucuresti.
Ceea ce e cu adevarat unic la acest eveniment e ca toate filmele au fost de calitate! 9 in total – 5 valone si 4 flamande, unele dintre ele vazute deja cu alte ocazii (La Femme de Gilles, Le Roi danse, Les Convoyeurs attendent).
N-a fost nici unul care sa nu aiba ceva ce sa-l scoata din tipare, cel mai adesea o tusa stranie fie la nivelul povestii (Les Convoyeurs attendent/Columbofilii asteapta, 1999, regia Benoit Mariage; Ma vie en rose/Viata mea in roz, 1997, regia Alain Berliner), fie la nivelul felului de a povesti (Steve + Sky, 2004, regia Felix Van Groeningen; Manneken Pis, 1995, regia Frank Van Passel), fie pe ambele planuri (Pauline en Paulette, regia Lieven Debrauwer; Toto le héros/Toto eroul, 1991, regia J
