Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei mari sarbatori in doua zile pentru crestinii ortodocsi

Publicat in Ziarul de Iasi, duminică 23 iunie 2002 ·

Miine este sarbatoarea Rusaliilor, iar luni a Sfintei Treimi si a Sinzienelor. De Rusalii, crestinii vor lua tei sfintit de la biserica. Traditia spune ca florile de Sinziene alunga duhurile rele Crestinii ortodocsi vor celebra in acest an trei sarbatori mari in doua zile. Miine, crestinii pot lua tei sfintit de la biserica, fiind sarbatoarea Pogoririi Sfintului Duh, sau a Rusaliilor, luni fiind atit sarbatoarea Sfintei Treimi, cit si Sinzienele. Astazi, in intimpinarea Rusaliilor, de ziua Mosilor de vara, crestinii dau de pomana fructe, coliva, colaci si vin. Miine, credinciosii vor merge la biserica pentru a lua tei sfintit, simbolizind limbile de foc cu care s-a pogorit Sfintul Duh peste apostoli, primind astfel puterea de a vorbi in toate limbile pamintului. Sfintul Duh este cel care conduce Biserica, sarbatoarea Rusaliilor sau Cincizecimea (fiind la 50 de zile de la Pasti) marcind nasterea Bisericii ca institutie divino-umana. Miine, ca in fiecare an in ziua de Rusalii, la Catedrala Mitropolitana vor fi binecuvintati absolventii Facultatii de Teologie Ortodoxa, printr-o rugaciune speciala, rostita in prezenta IPS Daniel. Cum afla fetele cind se marita? Luni, ortodocsii sarbatoresc Sfinta Treime, sarbatoare care, ca si Rusaliile, este praznic imparatesc, fiind si hramul Institutului Cultural-Misionar "Trinitas". In acest an, sarbatoarea Sfintei Treimi coincide cu Sinzienele, zi care, in calendarul ortodox, este dedicata Sfintului Ioan cel Nou de la Suceava. Noaptea de Sinziene (duminica spre luni) este incarcata de semnificatii, fiind unul dintre cele mai rodnice momente pentru magie si vrajitorie. Florile de Sinziene folosesc pentru alungarea duhurilor rele, fetele de la sate facindu-si cununi ce poarta, in multe locuri, numele de "dragaice". Exista obiceiul de a le arunca peste casa, spunindu-se ca fata a carei cununa ramine agatata de horn se va marita curind.

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 3 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 7 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°