Cititul are un ritm care vine din alta lume, exclude comunicarea non-stop si traficul tehnologic care-ti umple viata, fragmentind-o. Pentru lectura iti trebuie liniste, izolare si imaginatie productiva. Sint "butonarzii" si "telefonagiii" capabili sa iasa din acest univers?
Aveam, in liceu, un coleg, premiantul clasei, bun la toate, invata sistematic la toate obiectele. Un elev corect, agreat de profesori, dar si de colegi, desi nu era foarte sociabil. Compunerile lui la limba romana erau elaborate, mixaj de locuri comune, dar dadeau impresia de lucru finisat cu migala; nimic accentuat, nici o efuziune specifica adolescentei. Fara greseli, dar si fara stralucire. Nu citea decit ceea ce era strict obligatoriu, nu participa la discutiile "cititorilor". A facut Politehnica, a fost si acolo riguros, oprit asistent, avea viitorul in fata. Dar a clacat. Incordarea, munca sistematica fara entuziasm, poate si o mostenire de familie l-au doborit. A fost pensionat medical, de tinar, s-a intors la familie, la Botosani, umbla fara tel prin oras, pierdut, se apucase de baut. Apoi a disparut. De cite ori ma intilneam cu colegi de liceu, deplingeam soarta sa, victima a sistemului scolar care incurajeaza performanta reproductiva si nu pasiunea, exprimarea personala, creativa. Citi premianti nu au produs nimic de valoare? Mediocri cu diploma de merit. Am citit, saptamina trecuta, in Romania literara, o confesiune a lui Emil Brumaru despre cariera lui de cititor, despre cartile de capatii si "intovarasirea", intreaga viata, cu lectura. Drumul cititorilor-copii: Swift, aventurile lui Tom Sawyer, cartile lui Jules Verne, Dumas. Mai tirziu descopera, in ultimele clase de liceu, in biblioteca unui coleg al mamei, cu pereti tapisati cu carti pe trei rinduri, pe Kafka, Rilke, Blecher. Cartile il coplesesc aproape fizic. „Cititul in sine, marturiseste, bucuria de a inainta in pagina, i