Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul de Brand: Frunza va fi păstrată şi eventual va fi uşor modificată

Publicat in Romania Libera, luni 2 august 2010 ·

Consiliul de Brand, reunit luni, a recomandat păstrarea frunzei din identitatea vizuală a brandului turistic şi eventual modificarea uşoară a acesteia, a declarat Paul Mărăşoiu, membru al Consiliului, potrivit Mediafax.

"Consiliul de Brand e pe deplin de acord cu soluţia propusă de THR-TNS şi îşi asumă pe de-a-ntregul concluziile procesului de creare a brandului. Având în vedere similitudinile dintre cele două frunze, este în derulare un proces juridic de evaluare a acestei situaţii", a spus Mărăşoiu, care este şi preşedintele Asociaţiei Organizatorilor de Conferinţe din România - Romanian Convention Bureau (RCB).

El a adăugat că în cele câteva ore de dezbateri Consiliul a derulat întreg procesul de creare a brandului şi nu a găsit niciun viciu. El a mai spus că fiecare etapă a cercetării de piaţă s-a desfăşurat în perfectă cunoştinţă de cauză.

"Vom păstra, cu mici îmbunătăţiri, aceeaşi structură încât să ieşim de sub orice formă de ameninţare juridică", a precizat Mărăşoiu. El a subliniat că dacă nu vor apărea probleme din punct de vedere juridic, frunza va fi păstrată în forma de acum. "Dacă pot apărea probleme legale, logoul poate fi uşor alterat", a adăugat el.

Reprezentanţii Consiliului de Brand au mai spus că ministerul nu va plăti nimic către THR-TNS până când lucrurile nu se vor clarifica din punct de vedere juridic. Ei au precizat că acesta este însă un proces de durată şi ar putea dura maxim trei luni până se va stabili dacă designul frunzei poate fi atacat sau nu. "Consultantul care a creat elementul grafic a preluat subiectul şi îl discută cu jurişti internaţionali", a completat Mărăşoiu.

Membrii Consiliului de Brand au mai spus că asocierea THR-TNS le-a prezentat toate etapele de creaţie, repectiv 27 de frame-uri, ale desenului frunzei din momentul zero până în ultima fază. "Eulogio Bordas, reprezentantul THR-TNS, mi-a făcut

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 5 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 4 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 3 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 11 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 12 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 5 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°