Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elveţia rămâne ”închisă” pentru lucrătorii români şi bulgari

Publicat in Romania Libera, vineri 27 decembrie 2013 ·

Libera circulaţie a forţei de muncă provenite din România şi Bulgaria nu va intra în vigoare în Elveţia la 1 ianuarie 2014, contrar situaţiei din statele membre ale Uniunii Europene, informează vineri ziarul local Le Nouvelliste, conform Agerpres.

Restricţii privind permisul de şedere în Elveţia, care nu este membră a UE, sunt posibile până în 2016, iar clauza de salvgardare poate fi activată până în 2019. Aceste măsuri au fost adoptate în 2009 prin vot popular.

Croaţia, care a aderat la UE la 1 iulie 2013, va trebui să aştepte între cinci şi şapte ani pentru a beneficia total de libera circulaţie cu Elveţia, conform unui proiect al Consiliului Federal supus consultării în luna august.

Citeşte şi: Cum se organizează britanicii ca să-i primească pe români şi bulgari?

Pentru o perioadă de cel puţin 10 ani, Elveţia va putea restricţiona unilateral imigraţia provenită din Croaţia. Elveţienii ar putea fi chemaţi la urne după ''unda verde'' dată de Parlament acestui protocol adiţional acordului privind libera circulaţie cu UE.

Clauza de salvgardare a fost pe de altă parte activată de Consiliul Federal în aprilie 2012 împotriva a opt din cele 10 state care au aderat la UE în 2004. În 2013, ea a fost extinsă pentru un an către celelalte ţări ale UE.

Libera circulaţie a forţei de muncă provenite din România şi Bulgaria nu va intra în vigoare în Elveţia la 1 ianuarie 2014, contrar situaţiei din statele membre ale Uniunii Europene, informează vineri ziarul local Le Nouvelliste, conform Agerpres.

Restricţii privind permisul de şedere în Elveţia, care nu este membră a UE, sunt posibile până în 2016, iar clauza de salvgardare poate fi activată până în 2019. Aceste măsuri au fost adoptate în 2009 prin vot popular.

Croaţia, care a aderat la UE la 1 iulie 2013, va trebui să aştepte între cinci şi şapte ani pentru a beneficia total de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 9 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum 8 ore
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 9 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Strat de zăpadă gros de peste 4 metri, pe Transfăgărășan

Tribuna acum 8 ore
Nu au trecut decât câteva zile de când drumarii anunțau că încep deszăpezirea Transfărășanului și că spectaculosul drum ar putea fi deschis mai devreme decât de obicei. Joi, lucrătorii au dat de greu, confruntându-se cu un strat de zăpadă bătătorită

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°