Primarul Capitalei Sorin Oprescu a declarat, miercuri, că va solicita prim-ministrului o ordonanţă de urgenţă pentru exproprierea imobilelor din zonele istorice care sunt abandonate de proprietari şi prezintă un real pericol public din cauza stării în care se află.
"O să-i propun prim-ministrului să intrăm cu ordonanţă de urgenţă să-i expropriem pe proprietarii care nu-şi îngrijesc imobilele în Centrul Vechi, să terminăm odată cu situaţia asta", a spus Sorin Oprescu, arătând că imobilul prăbuşit miercuri era o proprietate privată, "o casă retrocedată prin hotărâre judecătorească în urmă cu foarte mulţi ani".
Oprescu a mai spus că va cere sprijin Guvernului şi pentru elaborarea de programe de finanţare pentru reabilitarea şi punerea în circulaţie civilă a acestor imobile, mai ales în zonele istorice ale Capitalei.
La imobilul prăbuşit, miercuri, pe strada Blănari numărul 4, se executau lucrări de reconstruire în baza autorizaţiei de construire nr. 753/1100523-1109184, emisă de către Primăria Municipiului Bucureşti la data de 29 octombrie 2012.
Conform autorizaţiei, au fost aprobate lucrări de reabilitare prin reconstruire a imobilului, aflat "în stadiul de ruină", cu regimul de înălţime de două etaje şi mansardă şi cu destinaţia de locuinţă cu spaţiu comercial la parter.
Potrivit primarului Capitalei prăbuşirea construcţiei din strada Blănari nr. 4 a afectat şi o clădire aflată în proprietatea municipalităţii, de la numărul 6, precum şi imobilul de la numărul 8.
"Nu ştiu ce au construit băieţii ăştia acolo (...) Au afectat şi proprietatea noastră de la numărul 6 şi, din ceea ce-mi spun specialiştii trimişi acolo, a fost uşor afectată şi proprietatea de la numărul 8", a spus Oprescu, precizând că, în prezent, locul este izolat, iar cei care răspund de calitatea executării lucrărilor de construire sunt reprezentanţii Inspectoratu