Am citit recent un articol despre cateva episoade celebre de isterie colectiva ("Hysteria in Four Acts", revista Commentary, decembrie 2008). Doua mi-au atras atentia. In 1692, in oraselul american Salem cateva adolescente au inceput sa se planga de dureri, slabiciuni si alte probleme fizice. Cum medicul local nu gasea explicatii, a presupus ca e vorba de vrajitorie. Asa a inceput cel mai celebru caz de vanatoare de vrajitoare, care face faima micului orasel pana astazi.

Cum procedura judiciara a vremii le dadea drept sa numeasca vrajitoarele ce le chinuiau, fetele au simtit ca devin personaje tot mai importante si mai bagate in seama. "Chinurile" lor erau din ce in ce mai atroce si crizele din ce in ce mai spectaculoase, probabil ca ar fi facut deliciul OTV-ului astazi. Douazeci de "vrajitoare" au fost executate si mai mult de o suta inchise plecand de la simple inchipuiri (intre noi fie vorba, aceste cifre palesc in comparatie cu vanatorile de vrajitoare organizate de Stalin, Hitler, Mao si alti creatori de isterii colective in secolul XX).

Un alt caz este cel al pacientilor lui Jean-Martin Charcot. Medic respectat in Franta in secolul al XIX-lea, este unul din fondatorii neurologiei. Dintr-o intamplare, pacientii cu probleme psihice din spitalul sau au fost plasati in aceeasi zona cu epilepticii. Vazand cata importanta le acorda Charcot acestora din urma, bolnavii psihici au inceput sa manifeste simptome asemanatoare. Charcot si studentii sai le-au acordat din ce in ce mai multa atentie si cu cat interesul lor crestea, cu atat crizele erau mai spectaculoase. Bietul doctor a ajuns sa inventeze o noua boala pentru aceste cazuri si doar foarte tarziu a inceput sa banuiasca ca pacientii pur si simplu ii satisfaceau curiozitatea si-i cautau atentia. A murit inainte sa reanalizeze cazurile, dar elevul si urmasul sau Joseph Babinski i-a izolat pe pac