Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apaterm face lumină în relaţia cu consumatorii. Căldura şi apa caldă se vor factura individual!

Publicat in Vremea Noua, luni 25 februarie 2013 ·

Societatea furnizoare de agent termic Apaterm anunţă că va trece la facturarea şi plata individuală a căldurii şi apei calde, după modelul propus pentru Calorgal * Firmele de repartitoare sunt primele scoase din schemă de această reformă a sistemului

Tot mai multe asociaţii de proprietari din Galaţi propun ca intermediarii dintre acestea şi Apaterm să fie eliminaţi în următoarea perioadă, astfel încât facturarea consumului şi plăţile să fie ţinute mai bine sub control.

N. Popa, administratorul Asociaţiei de Proprietari 374, ne-a transmis la redacţie un amplu memoriu, în care atrage atenţia că reorganizarea Apaterm SA Galaţi trebuie să se facă foarte temeinic. „Apaterm trebuie să preia şi citirea, calcularea şi facturarea directă a serviciilor către consumatorii de energie termică, în vederea unei mai bune relaţii între furnizorul de servicii şi consumator, ca beneficiar al serviciului. La fiecare sector de termoficare al Apaterm există angajaţi care pot fi folosiţi, lunar, pentru activităţile de citire a contoarelor, aşa cum procedează firmele de citire”, ne scrie N. Popa.

“Cu o bună organizare a activităţii, Apaterm ar putea face inclusiv încasările pentru plata serviciilor prestate către gălăţeni. Din experienţa de până acum, este nedrept să fie oprită apa caldă şi agentul termic tuturor locatarilor unei scări de bloc pentru un neplatnic”, mai afirmă administratorul amintitei Asociaţii de Proprietari.

Legislaţie depăşită

Propunerea este cu bătaie lungă, însă legislaţia actuală, care conţine reflexe moştenite de dinainte de 1989, nu permite deocamdată un contract direct între Apaterm şi proprietarii de apartamente de bloc. Potrivit Ordinului 483/2008 al ANRSC, în acest moment între furnizor şi consumator intervine a treia parte – asociaţia de proprietari – care asociaţie apelează la o firmă de citire a agentului termic.

Astfel,

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit / Elicopterul este în continuare dispărut. Salvatorii încearcă să ajungă la locul accidentului, dar eforturile lor sunt îngreunate de condiţiile meteo nefavorabile / Oficial iranian: Informaţiile care vin de la locul accidentului sunt foarte îngrijorătoare

Mediafax acum 12 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum o ora
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Verstappen câştigă pentru a cincea oară în sezon, după ce l-a învins pe Norris la Imola

Mediafax acum 50 minute
Olandezul s-a impus anul acesta, după ce cursa de anul trecut de pe circuitul italian a fost anulată din cauza unor inundaţii puternice. „Nu mai aveam aderenţă. Alunecam foarte mult. L-am văzut pe Lando apropiindu-se. Ultimele 10 tururi au fost la p

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum 42 minute
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum o ora
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 2 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 2 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/24°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°