Ciserom, unul dintre cei mai mari producători de şosete din România, anunţă încheierea procesului de rebranding al companiei. La marcarea celor 85 de ani de experienţă în piaţă, Ciserom îmbracă o identitate vizuală nouă dezvoltată împreună cu agenţia de branding şi design Seed Consultants.
Noul brand Ciserom a fost prezentat în premieră în cadrul evenimentului de lansare care a avut loc vineri, 14 septembrie 2012, în Sebeş.
“Nucleul noii identităţi vizuale îl reprezintă ghemul de fire colorate, într-o linie grafică stilizată, cu o cromatică vivace şi apetisantă. Acesta reprezintă sursa principală pentru o zi veselă, care porneşte de dimineaţă într-un ritm bun, din momentul încălţării şosetelor Ciserom. Pilonii brandului sunt valori precum tradiţie şi îndemânare ca expresie a experienţei acumulate în 85 de ani de existenţă, competitivitate şi culoare, reprezentând evoluţia şi energia brandului. Prospeţimea noii imagini a companiei din Sebeş poate fi sintetizată în sloganul «Poftă bună la o zi colorată!»”, se afirmă într-un comunicat de presă a companiei.
Evenimentul de lansare a prezentat partenerilor de afaceri viziunea Ciserom şi intenţiile viitoare în ceea ce priveşte strategia de vânzări. Manifestarea a fost construită în jurul poziţionării brandului “Şosetele care îţi colorează ziua” oferind participanţilor ocazia să admire două simulări creative ale simbolului Ciserom: ghemul imens din fire colorate şi varianta acestuia construită din şosete.
“Ceea ce am dezvoltat împreună cu Seed Consultants reprezintă esenţa tuturor aspiraţiilor noastre în ceea ce priveşte viitorul companiei. Procesul de rebranding ne aduce mai aproape de consumatorii noştri care au nevoie de un start bun de zi şi, încălţând produsele noastre, vor avea cu siguranţă ceea ce îşi doresc. Brandul Ciserom avea nevoie de o revitalizare care să ilustre