Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ordonanţa privind insolvenţa afectează creditele negociate de OLTCHIM pentru recapitalizării

Publicat in Romania TV, joi 17 octombrie 2013 ·

Ordonanţa guvernamentală privind prevederile insolvenţei afectează şi Oltchim, societatea nemaiputând obţine creditele bancare necesare recapitalizării, a declarat joi, pentru Agerpres, Corneliu Cernev, liderul sindicatului Victoria.

"Aşteptăm analiza de către CCR a acelei ordonanţe de urgenţă care afectează acele creditele negociate cu câteva bănci din România. Acel articol care spune că se aplică societăţilor aflate deja în insolvenţă face ca banii odată viraţi în conturile Oltchim să fie imediat luaţi de fisc. Ştiu că sunt multe companii afectate în acest sens privind aplicarea retroactivă a prevederilor ordonanţei şi sperăm că la CCR va fi declarat neconstituţional acel articol. În ceea ce priveşte procesul de privatizare Oltchim, mergem în linie dreaptă. S-a rezolvat şi problema gajului de care se vorbea în cazul secţiei Ramplast", a precizat Corneliu Cernev.

Acesta a mai spus că pe 15 noiembrie vor începe discuţiile cu cei interesaţi de preluarea combinatului, urmând ca pe 10 decembrie să fie cunoscut viitorul proprietar.

"Mai trebuie spus că mâine (vineri.n.r) se va lua avansul pe luna iulie, pe 6 noiembrie va fi dată lichidarea pe august, pe 13 noiembrie vor fi date tichetele de masă, iar pe 20 noiembrie avansul pe luna august. În aceste zile încercăm să preluăm 180 de salariaţi de la MENTCHIM, societate care a fost declarată ieri în faliment", a mai spus Cernev.

Societatea care urmează să fie privatizată OLTCHIM II a fost evaluată la 274 milioane de euro.

OLTCHIM, societate cu capital majoritar de stat se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum o ora
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum 36 minute
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 2 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Jigniri la distanță între Biden și Trump: ”Un ratat dezechilibrat/Dispari, Joe!”

Ziare.com acum 3 ore
Donald Trump l-a calificat din nou pe Joe Biden drept un ”escroc”, sâmbătă, în Texas, în faţa unor susţinători ai armelor, la fel cum actualul preşedinte l-a catalogat pe rivalul său republican drept ”dezechilibrat”, din Georgia, unde face campanie

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 4 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 3 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Crimă VIOLENTĂ în Sibiu: Tânără de 21 de ani, ucisă de iubitul ei / În trecut, individul ar fi avut episoade psihotice

Gandul acum o ora
Crimă violentă în Sibiu. Un tânăr de 24 de ani din Sibiu și-a ucis iubita, în vârstă de 21 de ani, într-un apartament localitate. Martorii povestesc că cei doi s-au certat vreme de mai multe ore. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spu

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 4 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 12 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/22°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°