Era la apus. Pe şoseaua care desparte şirul de case a apărut, cu soarele-n spate, o formă negricioasă care a început a creşte cu repeziciune. Pămîntul porni să se cutremure amarnic şi un geamăt profund, răscolitor de vintre, crescu odată cu arătarea. Cerul clocotea roşu, frunzele copacilor erau încremenite. Am fugit dureros de încet, ca prin miere, spre una din porţile mari, mute şi ferecate, ţipînd pe tăcutelea, cu inima trosnind dureros în piept. Am încercat încuietoarea grea. Forma întunecată creştea mai abitir. Am încercat, iar, încuietoarea grea. Doamne Dumnezeule, deschide-te! Un leşin moale prinse a mă învălui ca o iederă otrăvită şi dulce, în acelaşi timp. În satul Rîuşor se întorcea ciurda de la păscut.

Arătarea neagră, o bivoliţă, trecu în galop pe lîngă mine. Eu am rămas uitîndu-mă viţeleşte la poarta pe care încercasem s-o deschid. „Drigana“ – căci aşa le spune la bivoliţe în zona Făgăraşului – avea viţel rămas acasă şi d-aia zorea aşa. Mi-a explicat un bătrîn care-şi aştepta şi el vitele la poartă. Care au început a şirui domol, mugind cînd şi cînd şi lăsînd balegi moi şi călduţe pe stradă.

DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă Timp

Împărţite cu satîrul (ca atare despărţite de orice fel de subtilităţi şi nuanţe), două sînt raportările unui orăşean faţă de viaţa la ţară. Una în care respectivul se va mira de tot şi toate, se va băga vitejeşte să facă muncile de prin grădină şi va cădea lat şi insolat după cinci minute de dat haotic cu sapa. În a doua, respectivului îi vor displăcea tot şi toate, îl vor dezgusta danturile prăbuşite, hainele ponosite, alcoolismul şi violenţele în familie. Care, într-o comunitate mică, devin cu atît mai evidente. La el în oraş, toate realităţile astea se mai diluează. În fine, despre prima categorie aş vrea eu să vă povestesc. Orăşeanul ăsta are o dragoste