Un TIR, două autoutilitare și o mașină au fost implicate, sâmbătă dimineața, într-un accident care s-a produs în zona localității Ciorani, pe DN 1D. O persoană care nu se afla în niciuna dintre aceste autoturisme a fostă rănită la față. Traficul a fost restricționat aproximativ o oră.
Accidentul rutier s-a produs la ora 8.30, pe DN1D Albeşti-Paleologu - Urziceni, în zona Ciorani. Din primele cercetări a reieşit că, iniţial, s-a produs o acroşare între un autotren şi o autoutilitară, drumul fiind îngustat din cauza zăpezii.
Conducătorul unui autoturism nu a mai putut frâna la timp şi a lovit autoutilitara din spate. Șoferul unei alte autoutilitare a evitat coliziunea cu autovehiculele implicate în accident, însă a lovit un morman de zăpadă pe care se afla o persoană. Aceasta, căzând pe autoutilitară, a fost rănită la faţă.
În momentul producerii accidentului vizibilitatea era redusă din cauza ceţii, iar partea carosabilă era acoperită cu zăpadă.
Pe DN1D ceaţa a început deja să se ridice, iar traficul a revenit la normal la ora 9.20.