Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fratele Roger - Pe ultimul drum

Publicat in Jurnalul, miercuri 24 august 2005 ·

10.000 de persoane s-au adunat marti dimineata, sub o ploaie torentiala, la Taize (centrul Frantei) pentru a asista la funerariile fratelui Roger, fondator, in 1940, al comunitatii ecumenice instalate pe aceasta colina, injunghiat martea trecuta in timpul rugaciunii de seara de romanca Luminita Solcan. Ceremonia, care s-a desfasurat in Biserica Reconcilierii, a fost prezidata de cardinalul Walter Kasper, reprezentant al Vaticanului. Printre personalitatile marcante care au fost prezente s-a numarat ministrul francez de Interne, Nicolas Sarkozy, si presedintele Germaniei, Horst Kohler, precum si reprezentanti ai diverselor culte.

Premierul Calin Popescu Tariceanu a transmis Comunitatii Ecumenice din Taize un mesaj de compasiune prin care exprima in numele sau, al Guvernului si al poporului roman consternarea fata de asasinarea acestuia. La ceremonia funerara, Romania a fost reprezentata de Adrian Lemeni, secretarul de stat pentru culte in Ministerul Culturii si Cultelor. (A.S.) 10.000 de persoane s-au adunat marti dimineata, sub o ploaie torentiala, la Taize (centrul Frantei) pentru a asista la funerariile fratelui Roger, fondator, in 1940, al comunitatii ecumenice instalate pe aceasta colina, injunghiat martea trecuta in timpul rugaciunii de seara de romanca Luminita Solcan. Ceremonia, care s-a desfasurat in Biserica Reconcilierii, a fost prezidata de cardinalul Walter Kasper, reprezentant al Vaticanului. Printre personalitatile marcante care au fost prezente s-a numarat ministrul francez de Interne, Nicolas Sarkozy, si presedintele Germaniei, Horst Kohler, precum si reprezentanti ai diverselor culte.

Premierul Calin Popescu Tariceanu a transmis Comunitatii Ecumenice din Taize un mesaj de compasiune prin care exprima in numele sau, al Guvernului si al poporului roman consternarea fata de asasinarea acestuia. La ceremonia funerara, Romania a fost reprezent

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum 36 minute
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Gitanas Nauseda şi-a anunţat victoria în alegerile prezidenţiale din Lituania

Mediafax acum 27 minute
Lituanianul Gitanas Nauseda şi-a anunţat realegerea într-un scrutin prezidenţial duminică, în urma unei campanii dominate de preocupările de securitate din Uniunea Europeană şi membru NATO, alături de Rusia. Naţiunea baltică de 2,8 milioane de oamen

Cutremur cu magnitudinea 6,6 în apropierea arhipelagului Tonga din Pacificul de Sud

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 6,6 a lovit luni arhipelagul Tonga din Pacificul de Sud, a anunţat Institutul Geologic al SUA (USGS). Seismul a avut loc la o adâncime de aproximativ 112 kilometri, la mai puţin de 200 de kilometri nord de Nuku'alofa, cap

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 8 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 9 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 12 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

De azi se fac înscrierile la creşă şi grădiniţă

Buna ziua Brasov acum 4 ore
De astăzi, 27 mai, până în 14 iunie se derulează prima etapă de înscriere la creşă sau grădiniţă. La creşă pot fi înscrişi copiii care au între trei luni şi trei ani, iar la grădiniţă cei care au vârste cuprinse între trei şi şase ani. Părinţii pot

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 10 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Farul Constanța Under-18 a câștigat Liga de Tineret și va reprezenta România în Youth League (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Echipa Under-18 de la Farul Constanța a câștigat Liga de Tineret (competiție rezervată jucătorilor născuți după 1 ianuarie 2006), învingând în finala de la Târgoviște FCSB. Scorul a fost 1-0 (0-0), prin golul marcat de Luca Băsceanu, în minutul 87,

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

14°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°