Nu ştiu de unde şi cum ai primit tu, Cornelia, pseudonimul de artistă, dar are un exotism aparte. Care ţine de istoria poporului african. Din Congo.
Katanga e o provincie pe care o tot disputau colonialiştii, parcă belgieni, cu congolezii naţionalişti conduşi de Patrice Lumumba.
De altfel, actuala reşedinţă se numeşte Lumumbashi. În fine, propaganda cu sediul în Bucureştiul iubit îl tot eroiza pe Lumumba.
Cu Katanga lui. Aşa a ajuns numele ăsta african la modă prin anii '70. Era şi o cofetărie supranumită aşa, pe Magheru...
De ce ai şi tu numele, ştii doar tu. Ceea ce ştiu eu despre tine, Cornelia, este că împreună cu soţul tău Aurel, posesor al unei voci aşa de frumoase că atunci când o aud, îmi vine să-i pup corzile vocale, voi zic, ţineţi în continuare tradiţia chefului românesc. Asta îmi place şi mi-a plăcut la voi: fidelitatea faţă de cântecul adevărat, lăutăresc, românesc. Mai ales, de când au apărut manelele astea păguboase. Acum, eu aş numi specia de cântec pe care o practicaţi voi "cântec boieresc".
Pentru a ne deosebi de ceea ce consumă boborul, duodenele manipulate devoratoare de „orice-zboară-se-mânâncă". Şi care nu mai ţin cont de un specific, de tradiţie, de spiritul autentic. Ele au asimilat cu nesimţire şi canibalism maneaua ca fiind - vezi Doamne - specific mioritică. Mai bine zis „mihoritic". În fine, să vă dea Domnul viaţă, voce lungă şi talente infinite să rămâneţi autentici amândoi, că vă şade bine.
Lumea bună vă caută, vă cultivă. Aveţi prieteni minunaţi. De la răposaţii av. Adrian Pătraşcu „Terrasini", (ce dor îmi e de el!) cu chefurile sale sublime, la evreii bogaţi de la Casino Vernescu, până la botezul fiului lui Dragoş Dolănescu...
Aşa am reuşit eu să iubesc ceea ce faceţi voi, în lumea bună, de bun gust, a Bucureştilor. Cornelia şi Aurel, voi scrieţi istorie fără să ştiţi; voi sunteţi un soi de anima