Castanii din jurul Parcului Custozza din municipiul Alba Iulia nu vor mai înflori, în acest an. Administraţia locală a început, de joi, tăierea arborilor din zonă, iar primii supuşi defrişărilor au fost castanii care, vreme de câţiva zeci de ani, au protejat plimbările albaiulienilor spre Poarta a treia a Cetăţii. În locul copacilor bătrâni, au rămas acum doar cioturile, ce povestesc istoria unei fortificaţii supuse unor disputate transformări.
Proiectul de reabilitare a Cetăţii a demarat în forţă, iar, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Primăriei, lucrările implică şi aducerea terenului la nivelul de ridicare din trecut şi, implicit, dispariţia arborilor, ale căror rădăcini se extinseseră pe întreg perimetrul parcului. “Se va săpa aproximativ 70 de metri în pământ, iar rădăcinile castanilor începuseră să străpungă deja trotuarele. Copacii erau bătrâni şi reprezentau un pericol pentru clădirile din zonă. Astăzi, au fost tăiaţi castanii de pe strada Mihai Viteazul, din faţa Unităţii Militare. Acest demers este absolut de înţeles”, a explicat Mihai Coşer, purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia.
Nu de aceeaşi părere sunt însă cetăţenii care preferau plimbările în Parcul Custozza. “Dacă un lucru îmi făcea plăcere când treceam pe aici, erau castanii. Acest parc era singurul cu verdeaţă şi umbră care a mai rămas în Alba Iulia”, ne-a povestit un trecător.
Planurile de transformare a Parcului Custozza într-o piaţetă publică continuă şi în următoarea perioadă. Potrivit arhitectului însărcinat cu aceste lucrări, Gheorghe Lăncrănjan, toţi copacii mai bătrâni de 130 de ani vor fi tăiaţi, iar în locul acestora vor fi ridicate fântâni arteziene, artere de circulaţie şi piste de bicilişti.
Cei care doresc să mai admire o dată castanii din Cetatea Alba Carolina sunt sfătuiţi să se grăbească, pentru că, din nefericire pentru unii, copaci