Ziua de 8 martie, zi dedicată femeilor şi mamelor, a fost una specială şi pentru vedetele Digi24, fie şi-au sunat mamele, fie le-au vizitat pentru a le spune “la mulţi ani’’. Ziua de 8 martie, zi dedicată femeilor şi mamelor, a fost una specială şi pentru vedetele Digi24, fie şi-au sunat mamele, fie le-au vizitat pentru a le spune “la mulţi ani’’.
Sanda Nicola, prezentatoarea Jurnalelor de seară din week-end, de la 17.00 la 22.00, la Digi24 îşi aminteste de lecţiile de viaţă primite de la mama. „Îmi amintesc că într-o seară s-a întors obosită şi foarte supărată de la muncă. Era evident că încearcă să-şi stăpânească nervozitatea şi să nu spună ce i se întâmplase. O urmăream să văd ce face, cum trece peste momentul ăla, evident dificil. M-a rugat să-i fac un ceai de tei, timp în care ea şi-a făcut o baie, după care a luat din bibliotecă un volum de poezii de Minulescu şi s-a aşezat pe canapea. Într-o situaţie în care altcineva ar fi urlat de furie şi frustrare, mama mea s-a refugiat într-o carte de poezii. Şi, în timp ce citea a zâmbit, a lăcrimat, a oftat, după care a adormit liniştită. Am înţeles multe despre ea în seara aia şi am fost mai mândră decât oricand că este mama mea”, mărturiseşte Sanda.
Simona Ţăranu, prezentatoarea jurnalelor de ştiri din week-end îşi aminteşte de momentele fericite petrecute alături de mama.’’Nu pot uita bucuria care se citea pe chipul mamei, atunci când anul universitar se încheia, şi mă întorceam acasă. Bucurie care se vedea în ochii luminoşi, în vorbă, în port. Acea lumină în surâs care ţinea cât e vara de lungă, şi cât era vacanţa mea. Sunt momente, petrecute alături de mama, care nu se uită. Toate şuetele lungi şi dese parcă-mi luau temerile, încrâncenările, mi le dizolvau şi îmi reaşeza calităţile. Într-un cuvânt mă recompunea. Vacanţele de acum nu mai reprezintă luni, ci zile, iar momentele cu mama sunt la telefon. Chia