S-a abatut peste tara o iarna ca in Alecsandri, aruncand televiziunile in transe meteo, facandu-i pe romani sa descopere realitatile zborurilor low cost si sa se intrebe unde naiba e incalzirea aia globala. Dar alte lucruri mari si grele se petrec pe tacute. De exemplu, intra in vigoare bugetul pe 2008, aprobat pe ultima suta de metri anul trecut, in care se confirma cu cifre ceea ce banuiam: anume, ca are loc un regres in regulile guvernarii, demontandu-se nonsalant mecanisme construite cu efort, sub biciul UE, FMI, Bancii Mondiale si al altor parteneri externi, de zece ani incoace.
Chestiile se petrec atat de grandios si fara perdea in partea de bugete locale, incat ti se taie respiratia. La inceputul reformei finantelor locale, prin 1998, obiectivul era clar: stabilirea de relatii contractuale intre primarii, consilii judetene si centru, adica sfere clare de autonomie pentru fiecare, fara subordonare politica.
S-au creat in acest scop instrumente de finantare automata, cu formule matematice de distribuire puse in lege - pentru nevoi generale, reparatii de drumuri, investitii etc. - astfel incat un primar sa-si poata estima pe ani inainte veniturile, cum recomanda UE. Nu e loc de povestit aici ce sfortari eroice s-au facut ca sa se elimine arbitrariul si vechile practici de negociere telefonica a favorurilor.
Cu poticneli, lucrurile au mers totusi in directia buna, chiar si pe timpul celebrei migratii locale din perioada PSD. Am avut scandaluri pentru ca se calca legea, facandu-se cadouri lui Sechelariu si Oprisan, dar nici Cozmanca sau Hrebe n-au indraznit sa aboleasca total regulile de alocare. Noul guvern, in entuziasmul postelectoral, a legiferat in 2006 un alt pas inainte: canale separate pentru banii judetelor si localitatilor, ultimii fiind virati direct de la Finante, taindu-se astfel degetelele cu care presedintii de judet