Mazilirea lui Mircea Geoană trebuie analizată din perspectiva pragmatică a consecinţelor probabile, nu din cea hormonală a telenovelei de partid. Excluderea lui şubrezeşte dramatic mecanismele de rezistenţă ale Opoziţiei în faţa asalturilor unei puteri lipsite de scrupule. Fiindcă oferă PDL-ului şansa de a impune şi la conducerea Senatului vreo Robertă teleghidată de la Cotroceni. Asu­marea acestui risc este o eroare strategică. O aventură iresponsabilă.

De câteva zile, fruntaşii PSD îşi aruncă replici de telenovelă. Vorbesc despre trădări şi răzbunări, despre nerecunoştinţă şi orgolii rănite. Geoană îi aminteşte lui Ponta că el l-a făcut om în politică şi meditează cu voce tare pe marginea zicalei româneşti despre "facerea de bine". Da, dar au mai păţit-o şi alţii – ripos­tează prompt adversarii săi. Păi Năstase? Păi Iliescu? Ei nu au fost traşi cândva pe linie moartă? Izolaţi prin jocuri de culise? Nu cumva chiar Mircea Geoană a fost artizanul, sau măcar principalul beneficiar, al acelor maşinaţiuni? Ce păţeşte astăzi ar fi, vezi Doamne, un fel de lecţie kar­mică. În loc de argumente politice, ni se servesc apeluri la emoţie şi panseuri pentru coafeze. Conduce­rea PSD pare complet orbită de această răfuială fără miză, incapabilă să vadă de unde pândeşte ade­văratul per­icol.

Să fim serioşi, Mircea Geoană nu re­­prezenta nici un fel de ameninţare pentru partid sau pentru alianţa cu li­beralii. În PSD fusese izolat, lipsit de in­fluenţă la vârf şi de susţinere la bază. Declaraţiile sale năstruşnice des­pre o posibilă nouă candidatură la pre­şedinţie nu puteau alarma pe nimeni. Ar fi trebuit să stârnească cel mult zâmbete compătimitoare. Pot să înţeleg iritarea lui Victor Ponta în faţa ieşirilor la rampă ale predecesorului său la şefia partidului. Motive reale de îngrijorare nu avea, însă. Le are abia acum, după ce l-a readus pe Mi­rcea Geoană