Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea II, la al doilea eşec în turneul de la Baia Mare

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 17 august 2012 ·

Aflaţi la un turneu de pregătire la Baia Mare, tinerii handbalişti ai Universităţii II Suceava au pierdut şi al doilea meci disputat la Cupa Extrem, de această dată în faţa colegei de serie din acest an, Steaua Bucureşti, scor 32 – 40. Prima repriză a fost una destul de echilibrată, în care ambele echipe au condus pe tabelă de mai multe ori, la pauză steliştii intrând la vestiare cu un avantaj de două goluri. Anunţată una din candidatele la promovare în acest an, după ce şi-a adus foşti jucători foarte experimentaţi ca Mazilu, Stamate, Laufceac sau Birtalan, echipa din capitală a avut un început foarte bun în partea secundă, atunci când a marcat de şase ori la rând şi s-a dus la opt goluri în faţa elevilor lui Răzvan Bernicu. Sucevenii au reuşit să reducă din diferenţă şi s-au apropiat la trei goluri, dar experienţa bucureştenilor le-a permis să se distanţeze din nou pe final şi să se impună la opt goluri diferenţă.

„Am întâlnit una din echipele ce se anunţă o candidată la promovare în acest an, ce şi-a întărit foarte mult lotul cu jucători experimentaţi ce au mai jucat aici. Am făcut o primă repriză bună, dar în partea a doua experienţa bucureştenilor şi-a spus cuvântul, la fel şi schimbările făcute pentru a odihni titularii”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.

Aseară, Universitatea II avea de disputat ultimul meci cu gazdele de la Extrem Baia Mare, urmând ca imediat după să plece spre Suceava, deoarece azi dimineaţă, cel puţin patru jucători vor pleca cu prima echipă la turneul de la CSM Bucureşti.

Aflaţi la un turneu de pregătire la Baia Mare, tinerii handbalişti ai Universităţii II Suceava au pierdut şi al doilea meci disputat la Cupa Extrem, de această dată în faţa colegei de serie din acest an, Steaua Bucureşti, scor 32 – 40. Prima repriză a fost una destul de echilibrată, în care ambele echipe au condus pe tabelă de mai multe ori, la pau

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 2 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 2 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Cauzele șomajului de lungă durată în România: deficitul de competențe și munca la negru - raport UE

HotNews acum o ora
Factorii care explică şomajul de lungă durată în România includ deficitul de competenţe şi o pondere semnificativă a muncii la negru, care era estimată la 1,4 milioane de persoane, arată o analiză de ţară a Comisiei Europene publicată miercuri, info

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 2 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 7 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum o ora
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 4 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 2 ore
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 3 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Vremea

București
acum

18°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°