Credincioşii Mitropoliei Moldovei cer excomunicarea guvernanţilor pentru "sodomizarea Moldovei". Sursa: EUROPALIBERA.ORG
Oprirea de la sfânta împărăşanie, proteste de mase şi chiar excomunicarea din cadrul Bisericii, asta îi aşteaptă pe politicienii care au votat Legea antidiscriminare, anunţă un grup de credincioşi aparţinători Mitropoliei Moldovei, care au organizat o conferinţă de presă pentru a condamna ceea ce ei denumesc "sodomizarea ţării".
Durere a societăţii
În demersul lor, aceştia îi solicită mitropolitului Vladimir să susţină o amplă mişcare de revoltă la adresa actualilor guvernanţi, pentru a-i determina să renunţe la prevederile privind toleranţa faţă de minorităţile sexuale din republică. La cel mai recent Sinod s-a decis un termen limită pentru modificarea Legii, termen la care, deşi a fost demult depăşit, nu s-a întâmplat nimic. Problema aceasta este una care doare în societatea moldovenească şi nu putem să lăsăm propaganda homosexuală să ne atingă familiile şi viitorul copiilor noştri, care, de curiozitate, ar putea să încerce asta", declară Daniel Surdu, unul dintre liderii acestui grup spontan.
Manifestând înţelegere faţă de situaţia limită în care se află mitropolitul Moldovei, care ar trebui să conducă masele împotriva autorităţilor, ei i s-au adresat acestuia ca "unui părinte" pentru a-l convinge să se aşeze în fruntea mirenilor care vor pedepsi guvernarea, dacă acest lucru va fi decis de adunarea generală a Bisericii. "Fericiţi vor fi cei care sunt oropsiţi pentru dreptate", a citat vorbitorul din Scriptură.
Votanţi fără binecuvântare
Concret, planul de măsuri, pe lângă oprirea de la împărtăşanie şi excomunicarea guvernanţilor, ar trebui să se soldeze şi cu ridicarea binecuvântării pentru alegătorii care vor mai vota cu actualele partide de guvernământ. Dacă toate aceste măsuri nu vor determina modificarea legii,