OTP Bank România a înregistrat o pierdere de 2,27 miliarde forinţi (7,67 milioane euro) în primul semestru, de nouă ori peste rezultat negativ de 242 milioane forinţi (818.000 euro) din perioada similară din 2012, ca urmare a înrăutăţirii rezultatului operaţional şi a creşterii costului riscului.
Anul trecut, OTP Bank România a consemnat o pierdere de 5,53 miliarde de forinţi (19,1 milioane de euro), faţă de 763 milioane de forinţi (2,73 milioane de euro) profit net în 2011.
Provizioanele constituite pentru posibile pierderi din credite neperformante au urcat cu 34% în primul semestru, de la 3,89 miliarde de forinţi (13,14 milioane de euro) la 5,2 miliarde de forinţi (17,57 milioane de euro), se arată în raportul financiar al grupului.
Profitul operaţional a scăzut cu 17%, de la 3,67 miliarde de forinţi (12,4 milioane de euro) la 3,05 miliarde de forinţi (10,3 milioane de euro), reflectând declinul veniturilor nete din dobânzi, în timp ce cheltuielile operaţionale ale băncii au fost reduse.
Veniturile totale au coborât cu 8%, de la 10,5 miliarde de forinţi (35,5 milioane de euro) la 9,67 miliarde de forinţi (32,67 milioane de euro), în timp ce veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 10%, de la 8,6 miliarde de forinţi (29 milioane de euro) la 7,74 miliarde de forinţi (26,15 milioane de euro),
Declinul veniturilor nete din dobânzi a fost cauzat de deteriorarea portofoliului de credite şi de cheltuielile ridicate cu atragerea de depozite, se arată în raport.
Încasările nete din taxe şi comisioane au avansat cu 11%, de la 846 milioane de forinţi (2,86 milioane de euro) la 940 milioane de forinţi (3,2 milioane de euro), în timp ce veniturile nete din alte surse, excluzând dobânzile, au coborât cu 9%, de la 1,08 miliarde de forinţi (3,65 milioane de euro) la 983 milioane de forinţi (3,3 milioane de euro).
Cheltuielile