Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Controlați-vă în buzunare: euro a ajuns aproape la 4,52 LEI. MINIM ISTORIC și leul continuă să scadă!

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 iulie 2012 · ·

Leul este supus în aceste momente unei presiuni uriaşe din partea speculatorilor care au deschis poziţii pe leu mizând pe scăderea în continuare a acestuia, a spus un dealer pentru EVZ. Piaţa interbacară de la noi trăieşte episodul prin care trec de altfel toate statele care se află în criză.

BNR a sărit şi astăzi în sprijinul leului, fără succes însă. A aruncat în joc mai mult de 100 de milioane de euro dar nu a reuşit să fie la de puternică cu speculatorii care fac acum un câştig frumos din orice creştere a cursului.

Acum, euro se tranzacţionează pe piaţa interbancară la 4,5290 lei şi cursul nu s-a oprit încă din urcare. Un moment de maximă tensiune este de aşteptat să fie ora 17:00 când începe votul de suspendare al preşedintelui Băsescu.

Chiar dacă piaţa locală se va închide în jurul acelei ore, tranzacţiile pe leu vor continua la nivel internaţional.

"Vestea suspendării, faptul că dealul cu FMI pare sub semnul întrebării, sperie investitorii. Acum se deschid poziţii short pe leu şi se mizează în continuare pe depreciere. Am văzut un episod similar anul trecut în Ungaria. Acum, Orban reface legile şi a anunţat că va relua acordul cu FMI", a comentat dealerul. Toate aşteptările dealerilor au fost depăşite astăzi, iar ritmul în care urcă euro ar putea aduce un curs de 4,55 lei/euro mai repede decât au estimat analiştii financiari.

Leul s-a depreciat acut în raport cu euro, pe fondul crizei politice din țară și a celui mai așteptat moment al zilei: votul privind suspendarea președintelui Traian Băsescu. Astăzi a atins un nou minim istoric: 4,5142 lei/euro, după alte două minime consecutive în ședințele anterioare.

Investitorii își închid plasamentele în moneda națională din cauza volatilității de pe piața interbancară.

Leul s-a depreciat și în raport cu dolarul american, până la un nivel de 3,6480 l

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 3 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 2 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 3 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum o ora
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum o ora
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum o ora
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 2 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 5 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

20°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°