Cel mai mare premiu din istoria Loteriei britanice (51 de milioane de euro, faţă de care premiul reportat săptămâni la rând de 7 milioane de euro din România pare o minciună) a fost câştigat de o funcţionară poştală.
Divorţată, mamă singură, a unui copil, Angela Kelly a făcut prima pagină a întregii prese britanice după ce norocul a dat peste ea la loteria „EuroMillions”. Culmea este că numerele erau...tot numere mari: 23, 40, 42, 43, 49, 2 şi 6.
Femeia povesteşte cum, la anunţarea numerelor, şi-a verificat biletul şi i-a spus copilului după ce şi-a dat seama ce s-a întâmplat: „Mi-e rău. Mi s-a făcut greaţă”. Acum, dna Kelly va renunţa la serviciul de la Poşta Regală, unde câştiga 21.000 de lire sterline anual – sumă pe care o va încasa săptămânal doar din dobânzi! Pentru prima dată, Angela Kelly şi-a făcut unghiile la cosmetică şi se va duce într-o excursie în Hawaii. Cât despre soţul de care nu a divorţat niciodată, potrivit legii scoţiene, el nu poate emite nicio pretenţie asupra banilor. Cu toate acestea, femeia, generoasă, a promis că îi va da şi lui o „părticică” din câştig. (E.F.)
Cel mai mare premiu din istoria Loteriei britanice (51 de milioane de euro, faţă de care premiul reportat săptămâni la rând de 7 milioane de euro din România pare o minciună) a fost câştigat de o funcţionară poştală.
Divorţată, mamă singură, a unui copil, Angela Kelly a făcut prima pagină a întregii prese britanice după ce norocul a dat peste ea la loteria „EuroMillions”. Culmea este că numerele erau...tot numere mari: 23, 40, 42, 43, 49, 2 şi 6.
Femeia povesteşte cum, la anunţarea numerelor, şi-a verificat biletul şi i-a spus copilului după ce şi-a dat seama ce s-a întâmplat: „Mi-e rău. Mi s-a făcut greaţă”. Acum, dna Kelly va renunţa la serviciul de la Poşta Regală, unde câştiga 21.000 de lire sterline anual – sumă pe care o va încasa săptămânal doar