Vlad Hogea Oare in America, etalonul democratiei contemporane, ar fi putut functiona, vreme de 8 ani, o instanta de judecata "extraordinara" (CNSAS), pentru ca, apoi, Curtea Constitutionala sa constate, pe buna dreptate, ca multe dintre cele facute si nefacute de acest Colegiu incalcau legea fundamentala a tarii? O fi oare moral ca un personaj malefic si bizar (care, inainte de 1989, a facut stagiul militar la Trupele de Securitate, cursurile universitare la Academia de Partid "Stefan Gheorghiu" si se afla, zic unii, sub inalta, permanenta si oculta "protectie" a Ambasadei URSS in Romania, iar de 18 ani face pe anticomunistul!) sa-i jigneasca la modul cel mai grosolan pe judecatorii care "si-au permis" sa readuca normalitatea intr-un domeniu atat de sensibil? Hotarat lucru, mai avem destule de facut ca sa avem cu adevarat un stat de drept - si aceasta pentru ca profesionistii sunt sabotati atunci cand vor sa-si faca treaba.
Toti neavenitii, toti naucii, toti aiuritii se baga in seama cand ne e lumea mai draga si dau peste cap ce s-a edificat in ani intregi de truda. Cat timp va mai trece, oare, pana cand selectia valorilor (pe scena publica, in primul rand) va fi si aici la fel de riguroasa ca in statele cu o democratie consolidata? Desigur, prea mult. Deocamdata, ne multumim sa admiram sistemul electoral american, unde au loc alegeri primare (in interiorul fiecarui stat federal, separat pentru fiecare dintre cele doua mari formatiuni politice - Partidul Republican si Partidul Democrat), pentru ca, apoi, delegatii la Conventii sa aleaga candidatii care se vor infrunta in finala prezidentiala propriu-zisa. Favoritii scrutinului actual sunt Hillary Clinton si John McCain, doi politicieni charismatici, cu un potential electoral urias. Acest mecanism complicat (dar eficient!) de desemnare a presedintelui SUA influenteaza, dupa toate aparentele, si aleg