Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul german de Finanţe dă o veste proastă Greciei

Publicat in Gandul, vineri 23 august 2013 ·

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat vineri că următorul ajutor financiar pentru Grecia va fi mult mai mic decât programele actuale şi va depinde de îndeplinirea de către autorităţile elene a angajamentelor asumate, relatează publicaţia Kathimerini.

În cele două programe de sprijin financiar obţinute de Grecia până în prezent, partenerii europeni şi FMI au aprobat împrumuturi de 240 de miliarde de euro.

Potrivit publicaţiei germane Handelsblatt, Schaeuble a declarat că orice nou ajutor va depinde de respectarea de către Grecia a obligaţiilor asumate. Oficialul german se aşteaptă ca viitorul ajutor să fie mult mai mic decât cel actual, având în vedere că Grecia va avea deja un excedent bugetar, excluzând serviciul datoriilor.

Schaeuble a spus că nu poate menţiona cifre sau măsuri specifice.

Discuţiile despre al treilea program de ajutor destinat Greciei au agitat în această săptămână campania electorală din Germania, unde vor avea loc alegeri generale în septembrie.

Schaeuble a spus marţi, la un miting electoral, că va fi nevoie de încă un program pentru Grecia. În declaraţiile anterioare Schaeuble susţinea că este probabil, dar nu inevitabil ca Grecia să aibă nevoie de un nou sprijin, după ce actualul program va expira anul viitor.

Declaraţia ministrului a fost comentată imediat de social-democraţi, care au cerut cancelarului conservator Angela Merkel să spună înainte de alegeri de ce ajutor are nevoie Grecia, pe lângă cele 240 de miliarde de euro angajate de UE şi FMI.

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat vineri că următorul ajutor financiar pentru Grecia va fi mult mai mic decât programele actuale şi va depinde de îndeplinirea de către autorităţile elene a angajamentelor asumate, relatează publicaţia Kathimerini.

În cele două programe de sprijin financiar obţinute de

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 6 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum o ora
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Macron, pregătit să-l preseze pe Xi Jinping cu privire la comerţ şi războiul din Ucraina

Mediafax acum 49 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron speră să-l determine pe omologul său chinez Xi Jinping, aşteptat la Paris, să reducă dezechilibrele comerciale. De asemenea, Macron vrea ca Xi Jinping să îşi folosească influenţa pe care o are asupra Rusiei în le

Alba: O biserică de lemn a ars după slujba de Paşti

Radio Mures acum 18 minute
O biserică de lemn din satul Ghioncani din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, a informat, azi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba. Potr

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 2 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Vladimir Putin va depune jurământul pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei

Mediafax acum 2 ore
Marţi, liderul rus va pune mâna pe o copie a Constituţiei şi va promite că o va respecta. El a obţinut o majoritate zdrobitoare în alegerile generale din Rusia la începutul acestui an, pe fondul unor acuzaţii generalizate de fraudare a voturilor, in

SUA - Un vehicul s-a izbit de poarta Casei Albe, şoferul a murit pe loc

News.ro acum o ora
Un vehicul s-a izbit violent, sâmbătă, de poarta Casei Albe din Washington DC, a anunţat duminică poliţia locală. Bărbatul aflat la volan a fost găsit mort. La ora locală 22.46, sâmbătă seară, poliţia a primit un apel telefonic care anunţa un accide

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°