Suma de 336 milioane de euro este valoarea prejudiciului estimat de Directia Nationala Anticoruptie (DNA) in dosarul in care sunt cercetati fostul sef al DGIPI Cornel Serban, seful Diviziei Operatiuni din DGA Petru Pitcovici si omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.
Prin contractul incheiat de Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti cu Baneasa Investements s-ar fi creat un prejudiciu in detrimentul statului roman de 336 milioane de euro, prin subevaluarea pretului terenului, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX surse judiciare.
In acest dosar mai sunt vizate persoanele care faceau parte din Senatul Universitatii de Stiinte Agronomice, cel putin patru la numar, "care au avizat asocierea si apoi concesiunea terenului de la Baneasa catre firma lui Puiu Popoviciu", au spus sursele citate.
DNA terenul era in proprietatea publica a statului si a fost "in mod vadit subevaluat"
"In perioada 2000-2003, inculpatul Alecu Ioan Niculae, in calitate de rector, impreuna cu alte persoane din cadrul Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti (USAMV), beneficiind de sprijinul interesat al lui Popoviciu Gabriel Aurel, in baza unui contract incheiat cu incalcarea prevederilor legale, a facut posibila aducerea unui teren de 224 de hectare apartinand domeniului public al statului ca aport in natura la capitalul social la SC Baneasa Investements Baneasa SA, societate controlata de inculpatul Popoviciu Gabriel Aurel", se arata in comunicatul remis de DNA.
Potrivit procurorilor DNA, "in conditiile in care terenul respectiv se afla in proprietatea publica a statului, conform legii, nu putea sa faca obiectul vreunei tranzactii si, in plus, a fost in mod vadit subevaluat".
"In momentul constituirii ca aport la capitalul soci