Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asasinul lui Mihalea, liber în două luni? Au trecut aproape 20 de ani de când fondatorul grupului Song a fost omorât cu bestialitate de doi tineri

Publicat in Libertatea, marți 12 noiembrie 2013 ·

O carieră încununată de succes a unui idol al tinerilor se sfârşea brusc în urmă cu aproape 20 de ani. Ioan Luchian Mihalea, fondatorul grupului vocal “Song” şi al corului de copii “Minisong” era asasinat, în propriul apartament, de doi tineri care au vrut să-l jefuiască. La aproape două decenii de la oribila crimă care a îndoliat lumea artistică din România, Nelu Florian Gavrilă, unul dintre ucigaşi, este tot mai aproape să guste, din nou, aerul dulce al libertăţii.

29 noiembrie 1993. O dată pe care nu o vor uita toată viaţa, o dată la care destinul s-a schimbat pentru totdeauna în cazul asasinilor lui Mihalea, Nelu Florian Gavrilă (39 de ani) şi Ionel Păun (39 de ani). Înarmaţi cu un ciocan şi un box pe mână, cei doi, pe atunci abia trecuţi de majorat, au intrat în apartamentul lui Mihalea pentru a-l jefui.

Gavrilă se ştia cu artistul de dinainte. El a mărturisit, de altfel, că, la un moment dat, a întreţinut o singură dată raporturi sexuale cu Mihalea, la el acasă. Atunci a observat că acesta avea lucruri de valoare. Nu a trecut mult timp până când i-a încolţit în minte gândul să-l jefuiască pe cel care, de-a lungul timpului, a şlefuit numeroase talente, printre care Alina Sorescu sau Dana Rogoz.

Însă Gavrilă nu a avut curajul să meargă singur şi l-a luat cu el pe bunul său prieten Ionel. Când au năvălit în apartament, Mihalea a început să ţipe şi asasinii s-au năpustit să-l lovească, iar Nelu Florian, speriat, l-a strangulat pe artist cu un cablu de telefon. Atacatorii nu s-au ales decât cu un casetofon şi câteva nimicuri. Mihalea însă plecase să îi acompanieze pe îngeri... Acum participă la activităţi educative

Condamnaţi pe viaţă, asasinii au trăit tot timpul în puşcărie cu gândul că, într-o zi, se vor putea mişca fără umbra gardienilor pe urme. Şi, iată că pentru Nelu Florian Gavrilă, acest moment pare să fie tot mai aproape. De când a păşi

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova preia controlul asupra activelor companiilor occidentale

News.ro acum 2 ore
Kremlinul a confiscat activele unor companii occidentale din Rusia prin decrete semnate de preşedintele Vladimir Putin şi ordine judecătoreşti legate de procese pentru proiecte oprite sau fonduri blocate pe fondul sancţiunilor occidentale. Mai jos e

Mesaje și urări de Sfinții Constantin și Elena. Exemple de „La mulți ani” și felicitări

HotNews acum o ora
Aproape 2 milioane de români își sărbătoresc, pe 21 mai, ziua de nume, de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Datorită celor doi Sfinți creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi d

Iranul declară cinci zile de doliu, n urma morţii preşedintelui Ebrahim Raisi

News.ro acum 2 ore
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat cinci zile de doliu în urma morţii preşedintelui ţării, Ebrahim Raisi, transmite BBC. Raisi a fost ucis într-un accident de elicopter într-o zonă muntoasă din nord-vestul Iranului, împr

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 9 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Franța și-a anunțat susținerea pentru Curtea Penală Internațională, care a emis mandate de arestare pentru Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 25 minute
Franţa „susţine Curtea Penală Internaţională” și sprinjină și independența acesteia, a anunțat ministerul francez pentru Europa și afaceri externe, marți, 21 mai. Procurorul șef al CPI a cerut mandate de arestare împotriva unor lideri israelieni, în

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 10 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 7 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Bistriţa: Bărbat găsit mort într-un autoturism parcat în apropierea unui imobil/ Poliţiştii au deschis o anchetă

News.ro acum 8 ore
Un bărbat de 52 de ani din Bistriţa a fost găsit mort, luni, într-un autoturism parcat în apropierea unui imobil dn municipiu. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele şi împrejurările în care a avut loc decesul.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 11 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°