Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă trei primari pe lista neagră a ANI

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 iulie 2013 ·

Lista primarilor constănţeni declaraţi incompatbili de către Agenţia Naţională de Integritate s-a mărit. Ieri, ANI a făcut public faptul că încă trei edili se află în această situaţie. Este vorba despre Neague Titu, din Bărăganu, Bălan Viorel, din Nicolae Bălcescu, şi Stan Adrian, din Techirghiol.”Starea de incompatibilitate şi cea de conflict de interese au intervenit ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcţii şi calităţi, precum şi a încheierii unor acte administrative sau juridice prin care s-a realizat un folos material pentru sine, soţ sau rudele sale de gradul I ori pentru un afin până la gradul II inclusiv”, se preciează în comuni

Administratori de societăţi comerciale

Inspectorii de integritate spun că Titu Neague în calitate de primar, a încheiat un contract de arendare între Primăria Comunei Bărăganu şi S.C. La Titu Frumosu S.R.L. (societate în cadrul căreia soacra acestuia deţine funcţia de asociat şi administrator). ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, care se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.

Despre Viorel Bălan, insepctorii ANI spune că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 iunie 2008 – 21 septembrie 2010, întrucât a exercitat, simultan, funcţia de Primar al comunei Nicolae Bălcescu, Jud. Constanţa, şi funcţia de administrator al S.C. Panminada S.R.L. (23 iunie 2008 – 05 ianuarie 2009) şi al S.C. Pavicom S.R.L. (23 iunie 2008 – 21 septembrie 2010), încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „funcţia de primar […] este incompatibilă cu funcţia de […] administrator […] la societăţile comerciale […] ”. De asemenea, întrucât acesta a omis menţionar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis în bătaie lângă parcul Crângași

HotNews acum 36 minute
O incident violent a avut loc marți seară pe Bulevardul Constructorilor din Bucuresti, lângă Parcul Crângasi, în urma căruia un bărbat a fost ucis, potrivit televiziunilor de știri. Politie cu girofarFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Bărbatul deced

Bebeluș în vârstă de doar o zi, dus de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD

Press Alert acum o ora
Bebeluș în vârstă de doar o zi, transportat de urgență, marți, de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Nou-născutul a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă, fiind necesar transferul acestuia, de urgență, la Spitalul Clinic de Urgență pen

Adrian Câciu: „Avem evaziune foarte mare. 32-33 miliarde de euro pierdute anual”

HotNews acum 17 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că nivelul evaziunii fiscale în România este foarte mare, ceea ce afectează considerabil încasările la bugetul statului, informează News.ro. ”10% din PIB vi se pare puţi

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 4 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 3 ore
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare

Mediafax acum 24 minute
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu, spune că Ucraina trebuie sprijinită cu un sistem Patriot, chiar dacă din cele care urmează să fie instalate. El critică poziţiile publice ale preşedintelui Klaus Iohannis ş

Intervenţie a pompierilor din Timiş pentru salvarea unei vaci care a rămas blocată în noroi - FOTO

News.ro acum 2 ore
Pompierii din judeţul Timiş au fost chemaţi să salveze o vacă ce a rămas blocată într-o groapă cu noroi. Mai puţin de o oră a durat intervenţia pompierilor, iar animalul a fost eliberat.

Ciolacu: Gabriela Firea va câştiga Primăria Generală / Nu văd niciun motiv de ce l-ar vota pe Nicuşor Dan / Nu am discutat cu domnul Piedone de când a început campania şi nu o să discut până la sfârşitul campaniei

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a afirmat, marţi seară, că Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, va câştiga alegerile şi a precizat că nu vede niciun motiv pentru care alegătorii să îl voteze pe Nicuşor Dan.

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: George Simion

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este George Simion – politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

A fost dezvelit primul portret oficial pictat al regelui Charles al III-lea. Motivul pentru care are un fluture pe umăr - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Palatul Buckingham a dezvelit marţi primul portret oficial pictat al Regelui Charles al III-lea de la încoronarea sa, realizat de celebrul artist britanic Jonathan Yeo. Tabloul îl înfăţişează pe rege din faţă, îmbrăcat în uniforma Gărzilor galeze, r

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/19°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
Iasi
acum

11°
mar.

6°/16°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

8°/14°
mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/22°
mie.

10°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°