Stimate domnule Lucian Raicu,
Ieri fiind vineri, deci zi de post, fratele Ioan Alexandru, nu a venit la masă. În schimb, Ulvine, în mari forme, i-a adus cei patru pruncuţi, i-a hrănit îndelung, iar la urmă i-a înşirat la bar, cocoţaţi pe scăunele verzi, şi le-a dat să sugă pepsi cu paiul. Fratele, într-o chilie de la etaj, cu vedere spre mare, lucrează, bănuiesc, la acel Imne ale Dobrogei. Schivnicul de la Neptun!
*
Tot ieri a apărut şi Dorin Tudoran cu ceva blond pe lângă el. Dacă mai pun la socoteală pe Nicolae Manolescu (tocmai pleacă), pe D.R. Popescu (şi el pleacă), pe Hobana, pe Marcel Gafton, pe Emil Manu şi (singurul cu care mă salut ceremonios) pe Ion Caraion, cam asta-i formaţia. Sînt şi alţii, dar nu-i cunosc deloc. Nu m-am simţit niciodată bine printre scriitori. Mai ales printre cei cu numele scrise pe cartonaşe aşezate crăcănat pe masă!
*
Sufăr că nu pot să-mi fac singur cafeaua. Nu ştiu ce dispare cînd mi-o prepară altcineva. De fapt, ştiu ce! După o cafea migălită şi mirosită pe toate părţile de mine, scriu! După o cafea servită, nu scriu! Oare, dacă aş deschide, pe lîngă acea mică prăvălioară dintr-un orăşel de provincie, ca o anexă a cofetăriei eterne, o minusculă cafenea (care să aibă şi două mese de biliard; oh, tacurile frecate pe vîrf cu cretă!) n-aş reuşi, ticluind mereu, mereu, pentru personajele mele dragi, cafeloaie, cafeluţe, n-aş reuşi zic, să scriu permanent? Mă gîndesc la Caragiale! Poate că scria în draci din cauza berăriei pe care o patrona!
*
Ciudat! A scrie în draci! De ce nu, a scrie în îngeri?
*
Nimic nu-i inventat! Pe la 2-3 ani am locuit la Curtea de Argeş, la un unchi de-al meu care avea o cafenea cu două mese de biliard! Acolo m-am îndrăgostit pentru prima dată de bile!