Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACCIDENT Pasajul LUJERULUI. Vatmanii implicaţi în accidentul din Capitală, duşi la spital pentru stabilirea alcoolemiei

Publicat in Romania Libera, joi 10 mai 2012 ·

Vatmanii implicaţi în accidentul din Pasajul Lujerului din Capitală au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero, însă, conform procedurii, sunt duşi la spital pentru recoltare de probe în vederea stabilirii alcoolemiei, potrivit Mediafax.

Citeste si ACCIDENT în Pasajul Lujerului din Capitală: 4 tramvaie au fost implicate şi 52 de persoane au fost rănite. 8 victime sunt în stare gravă. Trafic rutier blocat temporar în Pasajul Lujerului. Vezi imagini de la accident

Trei dintre vatmani au fost testaţi cu etilotestul, după producerea accidentului, şi s-a stabilit că nu consumaseră alcool, însă vor fi duşi la spital pentru recoltare de probe chiar dacă rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost zero.

La ora transmiterii acestei ştiri, Poliţia continuă să facă cercetări la locul accidentului, astfel că circulaţia tramvaielor este în continuare blocată.

Politiştii fac cercetări inclusiv în privinţa modului în care a avut loc comunicarea între vatmani.

Accidentul din Pasajul Lujerului în care au fost implicate patru tramvaie s-a petrecut în condiţiile în care unul dintre ele s-a defectat şi a rămas blocat pe şine, iar celelalte trei care îl urmau se aflau la distanţe mici, impactul neputând fi evitat, deşi vatmanii au frânat, potrivit RATB.

"Vatmanii celor trei tramvaie din spate au frânat, dar distanţa era foarte mică şi impactul nu a putut fi evitat", a precizat Raeceanu.

Brânduşa Raeceanu a precizat că tramvaiele au stat la semafor şi au intrat în pasaj la distanţe mici, astfel că vatmanii nu au putut evita coliziunea, deşi au acţionat sistemul de frânare.

Trei persoane sunt rănite mai grav în urma accidentului, printre acestea fiind şi vatmanul din cel de-al doilea tramvai, iar alte 34 au traumatisme şi fracturi, a declarat coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.

Medicul Bogdan Opriţa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

WTA Roma: Favorită eliminată în turul doi de locul 113 mondial - Înfrângere în 59 de minute

HotNews acum 57 minute
​Ekaterina Alexandrova a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-0, 6-1. Ekaterina AlexandrovaFoto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia >> Irina Begu, calificată în turul doi la

Tragedie în Vâlcea. Un bărbat a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la un drum forestier

Ziare.com acum 55 minute
Moarte îngrozitoare pentru un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona Rostea din Călimăneşti. Acesta a decedat joi, 9 mai, după ce a fost prins sub un mal de pământ, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. "

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 2 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Moscova o atacă dur pe preşedinta Republicii Moldova şi o acuză de nazism, ca în cazul lui Zelenski. Zaharova spune că politica Maiei Sandu este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich

News.ro acum 2 ore
Politica preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich în ceea ce priveşte naţionalitatea şi limba oamenilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, î

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Continuă seria neagră pentru Boeing: 11 răniți, dintre care 4 în stare gravă, după ce un avion al său a ieșit în afara pistei la Dakar / 3 incidente în doar o zi

HotNews acum o ora
Seria incidentelor de siguranță pare să nu mai ia sfârşit pentru Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

Ciolacu: România se prăbuşeşte fără fondurile europene şi reformele UE

Mediafax acum 23 minute
„Eu, ce îmi doresc în primul şi în primul rând este o normalitate europeană. Încă ne chinuim să găsim politic acea stare care să creeze o normalitate în România. Calea cu populismul, calea cu trebuie să mergem la Bruxelles, să batem cu pumnul în mas

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°