Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul vicepreşedinte al Pandurii Târgu Jiu Viorel Temelescu, reţinut în acelaşi dosar cu Condescu

Publicat in Gandul, marți 12 noiembrie 2013 · ·

Fostul vicepreşedinte al Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu, liderul sindical Viorel Temelescu, un apropiat al lui Marin Condescu, a fost reţinut, marţi seară, pe 24 de ore, pentru complicitate la înşelăciune şi fals, în acelaşi dosar în care a fost reţinut şi Condescu.

Viorel Temelescu, lider sindical în cadrul Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia, un apropiat al lui Marin Condescu, a fost audiat şi el la sediul Poliţiei judeţene Gorj, atât acesta, cât şi Condescu urmând ca, în funcţie de probele existente la dosar, anchetatorii să îi prezinte, miercuri, magistraţilor Tribunalului Gorj, cu propunere de arestare preventivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a fost reţinut, marţi seară, pentru înşelăciune, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi spălare de bani, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Ramona Dochian.

Potrivit unor surse din cadrul IPJ Gorj, poliţiştii au verificat toate documentele în baza cărora Marin Condescu a obţinut credite de la bănci pentru a împrumuta clubul sportiv Pandurii Târgu Jiu, precum şi actele în baza cărora preşedintele CA al Pandurii şi-a recuperat banii de la club.

Sursele citate susţin că în urma verificărilor a reieşit că Marin Condescu ar fi primit în plus de la club aproximativ 200.000 de lei, în schimb, acesta declarând corespondentului MEDIAFAX, în urmă cu trei zile, că de fapt el ar mai avea de recuperat de la Pandurii Târgu Jiu în jur de 200.000 de euro.

Potrivit aceloraşi surse, în acelaşi dosar a fost audiat la Poliţia judeţeană Gorj şi fostul vicepreşedinte al Clubului Pnadurii Târgu Jiu Viorel Temelescu, şi el cunoscut lider sindical, ca şi Marin Condescu.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin C

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 2 ore
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 37 minute
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum o ora
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum o ora
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

UPDATE - Bărbat din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted pentru spălare de bani, prins în Italia, în urma cooperării cu poliţiştii români şi procurorii DIICOT

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 34 de ani din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, după ce Tribunalul Bucureşti a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru spălare a banilor, a fost prins de poliţiştii din Italia, în urma cooper

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

A MURIT maica Anastasia de la Mănăstirea Nera. Era cunoscută încă din epoca lui Nicolae Ceaușescu

Gandul acum 37 minute
Maica Anastasia, cunoscută înainte de 1989 ca Puica Igirosanu, a încetat din viață. Puica Igirosanu i-a avut îndrumători pe Părintele Arsenie Papacioc și pe Părintele Rafail Noica (fiul lui Constantin Noica) în timp ce s-a aflat în Marea Britanie și

Vremea

București
acum

16°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°