La fel ca în cazul Ucrainei, România are un litigiu cu Bulgaria privind delimitarea platoului continental.
Cristian Diaconescu a declarat marţi seara, la Digi24, că “există o zonă în litigiu” între Bucureşti şi Sofia, dar şi că trebui discutată problema drepturilor românilor aflaţi în statul d ela sud de Dunăre. “În legătură cu această comunitate (români din Bulgaria – n.red.) va trebui să avem o discuţie politică de fond, ca de altfel şi în ceea ce priveşte unele aspecte privind, poate o să vă mire, delimitarea platoului continental şi a mării teritoriale, cu Bulgaria”, a declarat ministrul Afacerilor Externe.
“Există o zonă în litigiu cu Bulgaria în ceea ce priveşte chiar frontiera de stat, marea teritorială dintre cele două state. Este drept, este vorba de 17 km pătraţi, nu de foarte mult, dar între state europene, state cât se poate de cooperante în foarte multe planuri, cu interese comune pe foarte multe domenii, nu văd de ce, foarte rapid, aceste lucruri nu pot fi rezolvate”, a spus Cristian Diaconescu.
“Cu Bulgaria, da. Aşa cum am avut negocieri cu Ucraina, şi cu Bulgaria sunt câteva aspecte nesoluţionate pe care o să le punem în discuţie – vă spun cât se poate de formal dacă vreţi – cu partenerii noştri. Vreau să vă spun că nu am intrat noi, România, într-o etapă revendicativă oarecum de neînţeles. Pur şi simplu sunt teme care au rămas nesoluţionate de foarte mult timp, marea lor majoritate de natură politico – juridică, pe care dorim să le rezolvăm în baza raporturilor de bună vecinătate cu toate aceste state”, a afirmat Diaconescu.
“Nu trebuie nimeni să se supere, nu trebuie nimeni să se enerveze pentru că sunt domenii de interes naţional pentru ambele state şi care la un moment dat ar trebui totuşi să fie rezolvate pentru că iată apar, să spunem, probleme de exploatare, de concesiune”, a afirmat ministrul de Externe.
Diaconesc