Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajutor nesperat primit de Steaua! Transferurile care ar putea destabiliza rivalele din Bucureşti! Ce jucători ar putea pleca din Liga 1 în vară

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 31 martie 2012 ·

Rui Duarte (31 de ani) a intrat în ultimele şase luni la Rapid, dar încă nu a semnat prelungirea contractului cu echipa antrenată de Răzvan Lucescu.

George Copos anunţa în ianuarie că a ajuns la un acord cu Rui Duarte şi că acesta urmează să-şi prelungească şederea în Giuleşti până în 2014. Patronul giuleştenilor a bătut palma cu jucătorul, dar fundaşul lusitan nu a mai vrut să semneze noua înţelegere până când finanţatorul rapidist nu-şi va respecta cuvântul şi nu-i va achita o parte din banii promişi la semnătură. Fundaşul ţine contractul acasă şi îl va aduce la club doar când Copos va umbla la buzunarul cu bani.

De indecizia Rapidului vrea să profite fostul antrenor al Stelei, Roni Levi, care pregăteşte gruparea cipriotă Anorthosis Famagusta. Tehnicianul israelian vine la derby-ul dintre Rapid şi Dinamo, unde îl va urmări pe fundaşul portughez, care la finalul sezonului ar putea pleca liber de contract. Ciprioţii au vrut să-l transfere pe Duarte şi în iarnă, dar acesta şi-a dorit foarte mult să câştige campionatul cu Rapid şi a ales să continue în Giuleşti.

"Săgeată" mai are un an de contract

În afară de Rui Duarte, Roni Levi caută să-şi întărească şi ofensiva, dorind să-l convingă pe Marius Niculae să vină din vară în Insula Afroditei. Numai că "Săgeată" mai are contract cu Dinamo până în 2013 şi este aproape imposibil ca acesta să plece din Ştefan cel Mare dacă Dinamo va câştiga campionatul şi se va califica în grupele Ligii Campionilor.

De ce ar lăsa jucătorii Liga I pentru Cipru?

--nivelul campionatului a crescut mult în ultimul timp, totul culminând cu calificarea din acest an a lui APOEL Nicosia în sferturile Ligii Campionilor

--salariile sunt mai mari decât cele pe care jucătorii le au în România

--viaţa din Insula Afroditei este una liniştită, iar clima este favorabilă pentru că med

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 6 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 4 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°