Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transplanturile de ţesuturi şi piele vor fi posibile şi la Iaşi

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 9 iulie 2013 ·

Se aşteaptă acreditarea centrului de la Iaşi, după vizita unui oficial al Agenţiei Naţionale de Transplant.

Clinica de Ortopedie a Spitalului de Recuperare a primit vizita reprezentantului Agenţiei Naţionale de Transplant, în urma căreia va primi acreditarea pentru efectuarea transplantului de ţesuturi şi piele. Conducerea unităţii medicale a depus dosarul, iar clinica respectă în mare parte standardele Uniunii Europene. „Îndeplinim standardele, însă există câteva lucruri legate de infrastructura spitalului, care trebuie rezolvate înainte de a primi acreditarea. Este vorba despre blocul operator şi alte săli care necesită reparaţii capitale, reabilitare, trebuie schimbată gresia şi faianţa în unele locuri şi dotarea cu aparatură. Există fonduri pentru cele mai multe dintre investiţii, iar lucrările de reabilitare vor demara curând. Apoi, putem vorbi şi despre acreditare“, a declarat prof.dr. Paul Botez, şeful Clinicii de Ortopedie. Alte patru dosare vor fi depuse în curând, pentru ca în Iaşi să se facă transplant hepatic, de cord, dar şi ca Centrul Regional de Prelvare şi Transplant să fie acreditat. Pentru Institutul de Boli Cardiovasculare şi Spitalul „Sfântul Spiridon“, dosarele sunt în curs de pregătire. „Ne dorim ca la Spitalul „Sfântul Spiridon“ să fie acreditat pentru transplant hepatic, pentru transplant de piele şi ţesuturi, dar şi să existe o acreditare ca centru de prelevare“, a declarat deputatul ieşean Petru Movilă, membru în comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor. Potrivit acestuia, o Bancă de Ţesuturi va exista în Iaşi imediat ce Ministerul Finanţelor va semna deschiderea bugetară către Ministerul Sănătăţii. „Atunci vor demara şi lucrările. Este vorba despre 3,5 milioane de euro, bani care se vor împărţi în patru oraşe. Am realizat proiecte pentru ca în Iaşi să existe o astfel de bancă, dar şi pentru a se putea face şi alte transplanturi,

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci

Mediafax acum 33 minute
Suspectul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, potrivit presei locale. Presa slovacă a relatat că atacatorul era un fost agent de securitate la un centru comercial, autor a trei colecţii de poezii şi membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci. ULTI

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar

News.ro acum 37 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. ISU Constanţa anunţă, miercuri seară, un incendiu la o locomotivă. Incidentul s-a produs la i

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum o ora
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 11 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 33 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Declarație șocantă a lui Erdogan: ”Următoarea țină a Israelului va fi Turcia dacă va învinge Hamas“

Ziare.com acum o ora
Președintele turc spune că gruparea teroristă palestiniană apără Anatolia, precum și „propriul pământ” în războiul cu Israelul. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a susținut miercuri,15 mai, că Israelul „va pune ochii” asupra Turciei dacă va reu

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

11°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°