Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judeţul Alba, primul din ţară cu o hartă a vânturilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 septembrie 2010 ·

Potrivit studiului, Munţii Apuseni şi Munţii Şureanu au cel mai ridicat potenţial eolian. Judeţul este primul din țară care are o hartă eoliană realizată după măsurători profesioniste desfășurate timp de opt luni.

Proiectul a fost realizat în urma unei colaborări între Consiliul Judeţean Alba şi Societatea Germană pentru Cooperare Tehnică (GTZ). Partenerii germani au contribuit cu suma de 300.000 de euro, în timp ce partea română a oferit 5.000 de euro şi personalul calificat pentru realizarea studiului.

Parteneri în proiect au mai fost Agenţia Locală a Energiei Alba (ALEA), Universitatea 1 Decembrie 1918 şi IWC, o companie mixtă germană care a format un parteneriat public privat cu GTZ.

Turn de 85 de metri lângă Alba Iulia

În apropiere de Alba Iulia a fost montat un turn cu înălțimea de 85 de metri, dotat cu echipamente moderne de măsurare, pentru evaluarea curenților de aer, analizându-se înregistrările obținute în perioada 8 noiembrie 2009 – 30 iunie 2010.

Viteza vântului măsurată în aproximativ opt luni din turnul de 85 de metri a fost de 4,24 metri pe secundă. Începând cu data de 26 iunie 2010 au fost efectuate măsurători suplimentare dintr-un turn de telecomunicații situat la 25 de km de primul turn.

În restul zonei supuse studiului, vitezele medii prognozate sunt cuprinse între 5 şi 6 metri pe secundă ca medie anuală. Specialiştii au comparat 10 pachete anuale de înregistrări ale stațiilor meteo din Sibiu, Deva și Cluj-Napoca, dar şi măsurători efectuate pe parcursul a trei ani de staţia Blaj.

Potenţial crescut în zona montană

„Alba are un potenţial eolian relativ accentuat în zona montană, dar pentru instalarea unor parcuri eoliene vor fi probleme din punct de vedere logistic şi al infrastructurii“, a spus ieri Bruno Wilhelm, reprezentant al partenerului german implicat în proiec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 18 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°