Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimatum

Publicat in GAZETA de SUD, marți 23 octombrie 2007 ·

Votul uninominal este o cauză populară. Lumea vrea să voteze persoane şi nu liste de partid, fără chip. Asta e clar. Băsescu s-a prins de unde bate vântul şi a decis să-şi apropie tema. Sondajele i-au indicat că două treimi dintre votanţi vor o schimbare. Şi asta de 10-12 ani de când lumea a înţeles. Politicienii s-au prefăcut până acum în 1996, 2000, 2004 că vor să treacă la vot uninominal. A fost numai joc de picioare, declaraţii ipocrite. De fapt, au fost şi sunt hotărâţi să rămână la votul pe liste. De data asta, şmecheria nu a mai mers. Din cauza conflictului dintre palate şi dintre Cotroceni şi parlament s-a ajuns ca această chestiune, care a putut fi marginalizată o vreme, să devină un fel de ciomag politic. După 17 ani de scandaluri politico-financiare, de corupţie cât încape, de neruşinare în multe cazuri, de incompetenţă în altele, e momentul să schimbăm maniera de a ne alege reprezentanţii. Mă şi mir că vechiul sistem a rămas atâţia ani în vigoare. Dacă a corespuns momentului 1990, când nu existau partide şi trebuia să fie inventate, acum avem o armată de politicieni selecţionaţi „pe listă“ şi nu putem spune deloc că ei sunt ceea ce ar trebui să fie.

Ca şi în cazul autostrăzilor, al căror adversar - ca ministru al transporturilor - a fost, Băsescu s-a întors. Acum un an era împotriva votului uninominal pe motiv că poporul român nu este suficient de matur ca să voteze persoane. Între timp s-a convertit. Acum este pentru. Motivul aparent este dorinţa lui de a lovi în parlamentarii care au votat suspendarea sa. Dacă se tem de ceva, aceşti parlamentari - fantomatici, anonimi, carne de tun, fără identitate, care nu au făcut decât să îşi aranjeze afacerile în timpul mandatului şi au votat la cerere tot ce li s-a cerut de conducerea superioară de partid şi de stat - ei bine, se tem să iasă în faţa electoratului, să îşi pună candidatura. Se tem de competiţia

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 3 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 2 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum 17 minute
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 45 minute
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție

Ziua Constanta acum 17 minute
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 4 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 5 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 3 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 6 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum 2 ore
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

12°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°