•Unul dintre marcantii critici cinematografici si istoriografi ai celei de a saptea arte, Valerian Sava, a fost prezent acum doua zile la Iasi - oras in care si-a facut studiile liceale - spre a-si lansa volumul I al lucrarii "Istoria critica a filmului romanesc (1896-1948)". Nu am putut scapa prilejul de a purta o convorbire cu domnia sa, in legatura cu soarta filmului romanesc.
- Sinteti un critic aspru la adresa cinematografiei romanesti postbelice, asa cum v-a caracterizat foarte bine si colegul dvs. de breasla, Stefan Oprea. Aveti argumente?
- Sint putine filme care au reusit sa depaseasca handicapurile cenzurii, comandamentele propagandei, insuficienta culturii profesionale a realizatorilor, pacatele originare care veneau din 1913-1918 si care s-au perpetuat cumva in anii 1920-1930 si la care s-au adaugat catastrofele conceptelor de import din anii '50 in privinta raportului dintre scenariu si film. Apoi, suficienta agresiva a tezismelor si profilarilor inadecvate unor genuri cum ar fi asa-numita epopee cinematografica nationala, in care s-au scurs cele mai multe din mijloacele si fortele creatoare ale cineastilor. A fost o risipa enorma de sanse si o denaturare.
"Pericolul real consta in a ne amagi in continuare ca am avut o productie cinematografica"
- Nu se poate spune ca cineastilor nostri nu li s-au creat posibilitati sa realizeze filme artistice. Mi-amintesc faptul ca se ajunsese chiar la o planificare anuala de 30 de filme.
- Da, insa citorva autori, celor mai talentati, nu li s-a dat voie sa lucreze constant. Au fost obligati sa faca un film cam la cinci ani o data. Ma refer la Liviu Ciulei, Victor Iliu, Lucian Pintilie, Iulian Mihu etc. Bineinteles ca sint lucrari valoroase si care constituie premisa reluarii ontogeniei chiar a cinematografului romanesc.
- Oricum, peste aceste lucrari nici
