Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. "Evenimentul zilei", atacat de premier de trei ori în trei zile

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 29 martie 2013 ·

Una dintre preocupările zilnice ale premierului României este să atace "Evenimentul zilei". În ultimul timp, șeful Guvernul s-a achitat cu atâta entuziasm de această sarcină, încât s-a ajuns la ziua și atacul.

În cursul acestei săptămâni, EVZ a figurat pe agenda premierului după cum urmează: 27 martie - Rugat să comenteze faptul că ministrul Sănătăţii şi-a mobilat biroul din banii unui spital privat, premierul a spus: "Dumneavoastră aveţi o credibilitate uriaşă în ochii mei, dar nu pot să comentez pe baza a ceea ce spune EvZ. Când îl aveţi pe dl. Nicolăescu, îl puteţi întreba". Ponta a promis că o să răspundă în scris, "ca şi în cazul preşedintelui Băsescu". "Sau îi trimit dlui. preşedinte Băsescu şi vă dă dânsul răspunsul", a încheiat Ponta. 28 martie - Premierul intră prin telefon la România TV și are ceva de spus despre o anumită parte a presei: "Atacurile presei dlui Băsescu au ajuns la niște lucruri aberante. La un moment dat s-a vehiculat numele unui domn, procuror general de la Cluj, dl. Maghiar, pentru funcție în București. Nu am vorbit niciodata cu el, nu-l cunosc, nu-l propun la nimic. A doua zi după ce s-a vehiculat în presă, organul de presă al dlui Băsescu a spus că e prieten cu infractorii, că a fost repetent, iar întrebarea mea e următoarea: dacă a făcut toate lucrurile acestea, cum de a ajuns procuror general la Curtea de Apel Cluj pe vremea dlui Băsescu? Că dl Băsescu l-a numit, și CSM-ul. Asta vroiam să vă dau exemplu de atacuri mizerabile .... din presa lui Băsescu. Poate îi spune și președintele dlui Andronic să nu-i mai înjure atâta", a declarat acesta (VEZI pasajul la minutul 14.00, în înregistrarea video de mai jos!).29 martie - La Congresul Avocaților, Ponta explică de ce nu vorbește despre numele pe care le are în vedere pentru șefia Parchetului General sau a DNA. "Nu vorbesc de niciun nume pentru că aţi văzut când a apărut un nume, din

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°