Parcă ne-am întors la începutul anilor '50. Când zbirii şi potăile cu dresaj cekisto-stalinist înghenunchiau societatea, trimiteau oricând, pe oricine şi oricum la puşcărie sau chiar la moarte, dacă avea neşansa să facă parte din adversarii politici. Mai mult, ocupaseră spaţiul public şi mass-media, atâta cât exista în acel timp, prostind populaţia şi îndobitocind-o în numele unei false democraţii, a luptei cu "duşmanii poporului", cu "corupţii şi sabotorii". După 60 de ani, reţeta se repetă, însă cu alte dimensiuni şi cu alt substrat.
De astă dată, hărmălaia şi urletele descreierate ale homunculilor reziduali ai unei puteri date jos - după ce timp de opt ani a batjocorit naţiunea şi i-a fraudat sau irosit resursele, a infestat cu clienţi politici absolut toate structurile statului - au ca scop să deturneze atenţia publică de la sine. Să amâne un decont ce nu mai poate întârzia. Şi, dacă mai e posibil, să revină la cârma pe care nici nu se gândea acum două luni că o va pierde pe neaşteptate. Deşi, exasperată, ţara fierbea. Cazul Năstase e doar un pretext.
Ţinta în care disperaţii portocalii trag cu toate armele şi din toate poziţiile, mobilizându-şi zbiri, potăi şi postaci, trimiţându-şi în tranşee ciracii aflaţi încă în funcţii-cheie, sunt noul Guvern, noua Putere, ca şi certitudinea că, dacă nu se bat cu ghearele şi cu dinţii, în toamnă vor dispărea. Pentru asta nu precupeţesc nimic şi în fiecare zi declanşează noi atacuri, plantează alte şi alte dispozitive explozive. Nu mai merită, aproape, să o mai băgăm în seamă pe Monica Macovei, acest personaj care nu ştiu de ce (poate mimica, poate comportamentul) îmi aduce aminte de Ana Pauker, care parcă şi-a făcut un scop din a-l vedea în groapă pe Adrian Năstase. Nici pe maidanezii care, odată cu ea, latră pe diferite posturi tv despre înscenarea sinuciderii.
Nici chiar pe un dulău cu blana zrenţuită
