Sâmbătă, la Braşov, Crin Antonescu a fost desemnat să intre în cursa prezidenţială. Tot aici au fost prezentaţi şi candidaţii PNL care se vor bate pentru locurile în Parlamentul Europei pentru următorii cinci ani
Braşovul a fost ales, sâmbătă, locul de întâlnire al liberalilor din toată ţara pentru lansarea candidaţilor la alegerile europarlamentare, dar şi pentru desemnarea candidatului PNL care va intra în toamnă în cursa pentru Palatul Cotroceni. Desemnarea candidatului s-a făcut în cadrul şedinţei Delegaţiei Permanente a PNL. Cu 175 de voturi „pentru” şi doar trei „împotrivă”, Crin Antonescu, preşedintele PNL, a fost desemnat candidatul pentru preşedinţia României. De asemenea, candidaţii liberalii au fost deja lansaţi cu îndemnul „Apărăm interesul tău în Europa”.
Desemnare cu „întârziere”
Şedinţa Delegaţiei Permanente (DP) de sâmbătă dimineaţa a început fără preşedintele PNL, Crin Antonescu. Acesta a sosit la şedinţă cu două ore întârziere, chiar a fost votată desemnarea sa drept candidat la preşedinţie. Unii liberali spuneau că preşedintele PNL a fost „prins într-o întâlnire importantă la Sinaia”, alţii au susţinut că Antonescu a fost la o cafea. Explicaţia prim-vicepreşedintelui PNL, Ludovic Orban, a fost aceea că preşedintele liberalilor „a venit exact în momentul care trebuia şi în care era aşteptat să vină”, adică după prezentarea candidaturii sale în DP şi începerea votului secret. De la Delegaţia Permanentă au lipsit foştii preşedinţi Călin Popescu Tăriceanu, Radu Câmpeanu şi Mircea Ionescu Quintus. Orban a explicat că cele trei absenţe reprezintă doar o coincidenţă, Tăriceanu fiind prezent, sâmbătă, la o emisiune a televiziunii publice, Câmpeanu fiind plecat din ţară, iar Quintus având o stare proastă de sănătate. Totodată, Orban şi-a exprimat convingerea că toţi foştii preşedinţi ai PNL vor avea o co