Dupa ce timp de zece ani s-au confundat cu miscarea artistica de amploare "Cintarea Romaniei", Casele de Cultura ale Sindicatelor au devenit, dupa 1990, subiect de disputa intre directorii acestora, marile centrale sindicale si administratiile locale. Valoarea cladirilor, majoritatea impozante si amplasatate in centrul oraselor, a stirnit interesele tuturor celor care considera ca au un cit de mic drept asupra lor. Prima batalie a fost cistigata de directori, care in urma cu sase ani au infiintat Asociatia Nationala a Caselor de Cultura a Sindicatelor din Romania (ANCCSR). Asociatia s-a dorit a fi o institutie de cultura de utilitate publica, statut care a fost pierdut odata cu aparitia unei ordonantei de urgenta care modifica legislatia privitoare la asociatiile non-profit. "Sint cu ochii pe noi pentru a pune mina pe spatii", explica secretarul general al ANCCSR, Ioan Cristea, modificarea prevederilor legale referitoare la casele de cultura. Motivul invocat de Ioan Cristea este cit se poate de real. Practic nu exista Casa de Cultura in tara unde sa nu se fi inchiriat spatii unor firme comerciale. Pentru cei din afara sistemului Caselor de Cultura, politica de inchirieri promovata de directori nu reprezinta alceva decit o modalitate de a face rost de bani din care mare parte se scurg in diferite buzunare. Afirmatie respinsa de Ioan Cristea. El sustine ca acesti bani sint folositi exclusiv pentru finantarea Caselor de Cultura. "Inca din 1988 am trecut in regim de autofinantare", sustine Cristea. El spune ca directorii acestor institutii au fost nevoiti sa invete primii regulile economiei de piata pentru a putea rezista. "De 30 de ani, de cind au fost construite Casele de Cultura, nu s-a facut nici-o investitie majora", afirma Cristea. Cea mai veche cladire este a Casei de Cultura din Resita, construita in 1945, care este si cea mai mare din tara, iar cea mai noua a fo