Un fotbalist de la echipa Delta Tulcea (din Liga a II-a) a decedat după ce a suferit un stop cardio-respirator în timpul meciului amical pe care echipa tulceană îl disputa astăzi cu FC Balotești.
În jurul orei 12.00, un jucător de la echipa tulceană s-a prăbușit pe teren. Victima este Chinonso Ihelwere Henry (21 de ani), un fotbalist nigerian legitimat la Delta.
Partida a fost întreruptă, iar un echipaj SMURD a încercat să-l resusciteze pe fotbalist. După aproximativ o oră, medicii au constatat decesul.
Potrivit dcnews.ro, la stadionul pe care s-a jucat partida nu se afla nicio ambulanță, echipajul SMURD fiind chemat după accident.
„Pacientul a fost tot timpul în stop cardio-respirator. I s-au făcut manevre de resuscitare, dar nici o secundă semne că și-ar putea reveni. Echipajul de prim ajutor a ajuns la 3-4 minute de la apel. Medicii au intervenit la ora 12.05 și au încheiat resuscitarea la 13.12, când a fost declarat decesul”, a declarat Ioana Tănase, medic al echipajului SMURD care a intervenit la stadionul din Balotești.
Henry a fost adus în România de antrenorul Ion Marin și evolua de trei ani la Delta Tulcea. Fotbalistul a jucat într-o partidă amicală și ieri, când tulcenii i-au înfruntat pe cei de la Juventus Colentina.
În iarnă, Henry a fost aproape de un transfer în Liga I, la Pandurii Târgu-Jiu, dar negocierile dintre oficialii celor două cluburi s-au împotmolit.