Livia: Cum aţi ajuns să-l întîlniţi pe Gheorghiu-Dej? În 1963, comisia de preselecţie a Festivalului de la Cannes, cunoscut drept cel mai important din lume, a admis în competiţia de lungmetraje şi filmul lui I. Popescu-Gopo, S-a furat o bombă. S-a aprobat deplasarea la Festival a unei mici delegaţii, alcătuită din regizorul filmului, talentatul Popescu-Gopo, interpretul principal, apreciatul şi fermecătorul actor Iurie Darie, un reprezentant al Direcţiei Difuzării Filmelor şi directorul Studioului. Cam cu o săptămînă înaintea plecării, biletele de avion erau cumpărate, pregătirile făcute, cînd, deodată, mi se anunţă o veste care cade pe capul meu ca o lovitură de trăsnet: sînt avertizat să iau toate măsurile de rigoare, pentru că delegaţiei i se va alătura şi Lica. Am pretextat că e prea tîrziu să mai schimbăm ceva, că nu vom găsi camere corespunzătoare la hotel, că vom pierde deschiderea Festivalului. Era însă evident că nimeni nu se împiedica de asemenea fleacuri. M-am pus deci pe treabă, gîndindu-mă, ca unul care, din fericire, mai fusesem la Cannes, cu un an înainte, cam ce-ar fi de făcut pentru a răzbi în noile împrejurări. Una dintre dispoziţiile luate atunci s-a dovedit de o importanţă hotărîtoare: am telefonat la Hotelul Martinez, unde eram cazaţi, cerînd în plus un apartament cu vedere spre mare. Apoi, am solicitat mărirea bugetului şi facilitarea unui contact permanent cu Ambasada de la Paris, pe toată durata prezenţei noastre. Totul s-a rezolvat cu o rapiditate extremă. Nimeni nu făcea vreo obiecţie, şefii mă primeau fără a mă obliga la anticameră, însă – mi se părea mie? – toţi mă priveau cu compătimire. Cum oare aveam să mă descurc cu Lica? Făceam, cum zice francezul, „bonne mine à mauvais jeu“, dar eram foarte îngrijorat. Cam cu două zile înainte de a ne lua zborul cu avionul special pus la dispoziţia noastră, Constanţa Beşcu mă anunţă că Lica m