Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile elveţiene, tot mai dependente de clienţii bogaţi din Orientul Mijlociu

Publicat in Romania Libera, miercuri 11 iulie 2012 ·

Bancherii din Geneva mizează pe tensiunile din Orientul Mijlociu pentru a atrage clienţi bogaţi din regiune care caută siguranţă, stabilitate politică şi bănci discrete, potrivit unei analize Bloomberg, citată de Mediafax.

În contextul retragerilor masive şi continue efectuate în ultimii ani de clienţii din Vest, după ce autorităţile din ţări ca Statele Unite sau Germania au început un veritabil război împotriva evaziunii fiscale, activele clienţilor din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord administrate de bănci elveţiene au crescut cu 14% numai anul trecut, la 560 miliarde franci elveţieni (peste 460 miliarde euro).

Geneva a devenit cel mai mare centru financiar offshore pentru bogaţii din Orientul Mijlociu după ce regele Fahd al Arabiei Saudite a construit în oraş un palat, reşedinţă de vară, în urmă cu 35 de ani.

Lombard Odier, cea mai veche bancă privată din Geneva, vrea să-şi dubleze activele în administrare de la clienţi din Orientul Mijlociu la 10-15 miliarde franci elveţieni în următorii cinci ani, a declarat un reprezentant al instituţiei financiare.

"Vin bani noi din Orientul Mijlociu. Primăvara Arabă a creat o oarecare instabilitate în marile state arabe, care apelează fără probleme la Elveţia, la fel cum au făcut-o în ultimii 50 de ani", spune Bernard Droux, managing partner la Lombard Odier.

Băncile elveţiene devin tot mai dependente de Orientul Mijlociu, pe măsură ce clienţii din Vest îşi retrag activele, însă o analiză a Boston Consulting Group relevă că Elveţia va întâmpina o concurenţă din ce în ce mai dură în privinţa atragerii banilor arabi.

Prezenţa tot mai vizibilă a locuitorilor de origine arabă pe străzile Genevei anunţă transformarea oraşului în refugiu pentru cei sătui de verile toride din Golful Persic. Elveţianul de origine libaneză Nabil Jean Sab, şeful băncii de administrare a averilor Compagnie P

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 15 minute
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 52 minute
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum o ora
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 2 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaîia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 30 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum o ora
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 5 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°