Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valeriana, de la gastrită la depresie

Publicat in Jurnalul, marți 25 august 2009 ·

Insomniile vă dau bătăi de cap? Sunteţi prizonierii unei depresii? Durerile gastrice sau cele premenstruale devin din ce în ce mai puternice? Atât de multe probleme şi un singur remediu: valeriana. Extractul din rădăcina acestei plante este folosit ca bază în obţinerea ceaiurilor, capsulelor şi tincturii.

SOMN LINIŞTIT

Pentru a avea un somn liniştit, valeriana se administrează zilnic, cu 30 de minute înainte de a merge la culcare. "Se prepară o infuzie dintr-o lingură de rădăcină şi 250 ml de apă. După zece minute de infuzare, se strecoară şi se consumă călduţă", precizează Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare de la Centrul Medical Clar Med.

Aceeaşi infuzie se administrează şi pentru diminuarea durerilor gastrice. Nu se va consuma însă înainte de culcare, ci pe parcursul întregii zile.

Cura cu valeriană este recomandarea specialistului nostru pentru persoanele depresive. Astfel, cura de 15-30 de zile cu valeriană este indicată pacienţilor ce duc lipsă de exerciţiu fizic, pentru cei care nu au parte de o relaxare adecvată. Se administrează câte o jumătate de linguriţă de pulbere dimineaţa şi una seara.

Valeriana ameliorează crampele din timpul menstrelor pentru că rădăcina acestei plante are efect antispastic şi sedativ.

Are calităţi relaxante şi asupra muşchilor, prin administrarea a câte 1-2 căni de infuzie pe zi. Este eficientă în combaterea contracturii musculare dureroase, care apare ca urmare a supraefortului fizic.

Valeriana este un remediu natural anti-anxietate eficient. Rezultate evidente apar după 4 săptămâni de tratament, constând în administrarea unei jumătăţi de linguriţe de pulbere, de 4 ori pe zi. Tratamentul se face două luni, cu o pauză de 14-21 de zile.

CONTRAINDICAŢII

În doze normale, valeriana provoacă

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 46 minute
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 52 minute
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 2 ore
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum 33 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Rusia provoacă un nou conflict cu o țară vecină. Se pregătește de revizuirea frontierei maritime în Marea Baltică, în ciuda convențiilor ONU

Ziare.com acum 55 minute
Ministerul Apărării de la Moscova a propus o revizuire a delimitării apelor teritoriale ruse din Marea Baltică, relatează miercuri agenţia Interfax, care citează un proiect de lege făcut public de guvern, potrivit Reuters. Este neclar din document d

Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai / Procesul se va relua de la început

News.ro acum 3 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai, iar procesul se va relua de la început cu un alt judecător. Joi era următorul termen în dosar, iar între timp CSM a aprobat transferul magistratului de la Judec

Republica Moldova a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu UE. Este prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar

News.ro acum 2 ore
Republica Moldova, care speră să adere la UE până în 2030, a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu Uniunea Europeană, fiind prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar, a anunţat marţi şeful politicii externe a UE, Jos

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 3 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

23°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°