Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ana Zdanovschi, locul II, şi Ionuţ Trandafirescu, locul III, la Belgrad Trophy la spadă seniori

Publicat in Pro Sport, marți 3 decembrie 2013 ·

Sâmbătă, 30 noiembrie, capitala Serbiei, Belgrad, a găzduit un puternic concurs de spadă seniori. Belgrad Trophy e un turneu satelit care contează şi în clasamentul Cupei Mondiale, dar punctele acordate câştigătorilor sunt mult mai puţine în comparaţie cu o etapă normală. Astfel, locul unul de la Belgrad a primit patru puncte, faţă de 32 cât ia un câştigător de etapă de Cupă Mondială. România a trimis în Serbia o delegaţie de 13 sportivi, alcătuită din opt fete şi cinci băieţi, iar cel mai bun rezultat a fost obţinut de Ana Zdanovschi (foto, în dreapta), care a ocupat locul doi. Legitimată la CSM Oradea, şi pregătită de Nicolae Ille, Ana a trecut pe rând de Marin Milosevici (15-5, Serbia), în optimi de Smiljka Rodic (12-11, Serbia), în sferturi de Toncica Topic (15-14, Croatia) şi în semifinale de Aksandra Jevremovic (15-5, Serbia). În ultimul act, românca s-a înclinat în faţa norvegiencei Pia Klafstad (12-15). De remarcat ar fi prestaţia excelentă şi a Biancăi Benea (foto, în stânga), care la doar 14 ani a reuşit să obţină puncte într-o etapă satelit a Cupei Mondiale de seniori! Pe tabloul masculin, Trandafirescu Ionuţ, de la CS U Craiova, a ocupat locul III după un parcurs de excepţie în care a trecut de: Anil Murtaza Berkan (Turcia), 15-11, în turul I, Serra Solt (Ungaria), 15-13, în optimi, Andrei Timoce (România), 15-13, în sferturi. În semifinale, Ionuţ a fost oprit de slovacul Jan Golobic, scor 15-11. Ceilalţi sportivi români au obţinut următoarele clasări:

Feminin

Oana Puiu – locul 7

Bianca Benea – locul 8

Raluca Cristina Sbârcia – locul 9

Maria Udrea – locul 10

Ioana Adriana Dumitru – locul 13

Diana Donoiu – locul 21

Alexandra Ionică Cârstea – locul 40

Masculin

Andrei Timoce – locul 5

Alin Sbârcia – locul 14

Liviu Dragomir – locul 18

Marin Dorian Pîrvan – locul 19 @N_P

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 51 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

USR: Justiţia confirmă dreptul USR Roman de a participa la alegeri / Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă

News.ro acum o ora
USR anunţă, sâmbătă, că a câştigat în instanţă dreptul de a participa la alegerile din 9 iunie, în municipiul Roman. Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă. ”USR a câştigat, astăzi, prin decizia Tribunalului Neamţ, dreptul de a participa la aleg

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 29 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 21 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Rusia, despre exerciţiile NATO din Suedia: „Trebuie să recunoaştem că se pregăteşte serios pentru un conflict potenţial cu noi”

Adevarul acum 23 minute
Este evident că exerciţiile militare NATO care se desfăşoară în Suedia nu sunt deloc pe placul Rusiei. Încă dinainte de a începe, în aprilie, Moscova le-a calificat drept o provocare, iar acum revine cu alte acuzaţii, spunând că ele reprezintă dovad

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°