Dupa ani de zile in care mi-am trait viata contra-cronometru, intotdeauna sub presiunea timpului, haituit de secunde, minute si ore, incet-incet m-am transformat intr-un ceas. Trupul meu, aidoma unui mecanism de ceasornic, a inceput sa masoare chiar el timpul dupa ce ani de-a randul a fost biciuit fara mila de scurgerea deliranta a vietii si a lumii. Si o data ce am ajuns aici, ca orice ceas care se respecta, am inceput sa inteleg timpul din perspectiva celui care il masoara si nu-l mai traieste. Atatia ani traiti cu pistolul la tampla avand pe teava glontul timpului m-au transformat de fapt intr-o faptura-ceas, pentru care secundele si anii nu mai inseamna nimic, pierzandu-se undeva intre orele exacte sau intalnirile programate. O faptura-ceas care-si masoara viata fara sa mai aiba timp sa o si traiasca. Cei 15 ani de la Revolutie parca s-au scurs ca o noapte de betie, din care n-am inteles mare lucru: amintiri tulburi, comprimate si amestecate, fara sa mai stii cand si mai ales ce ti s-a intamplat, cu atat mai putin data la care ele au avut loc! O noapte de betie inceputa in copilarie, adolescenta, maturitate sau pe undeva intre aceste varste, doua varste, trei varste?, o noapte de betie avand ca singura certitudine dimineata in care ne-am trezit.
Si daca dupa noaptea asta ai avea suficient curaj probabil ca te-ai intreba cine esti, ce cauti pe-aici si, mai ales, cine sunt astia din jurul tau, ca parca la inceputul bairamului nu erau ei, ci cu totul altii. Si cand te gandesti ca ultimul chef dinainte de acel decembrie â89 l-am trait intr-o lume cenusie, in care banda unui magnetofon Maiak 203 sau 205 tinea loc de ceas! Timpul parca incremenise sau murise si atunci ceasurile nu-si mai aveau rostul. Era vremea cand un brifcor, un Kent sau un "te iubesc" aveau un cu totul alt gust si rost decat astazi.
De asta lumea se intreaba fara sa f
