Am auzit peste Ocean lucruri mult mai grave, ce ar putea fi catalogate ca fiind parte dintr-o noua limba - postmoderna, postindustriala etc. - cu numele strutocamilesc de "framericana". Am scris in mai multe rinduri despre isteria franceza - din ultima suta de ani -, generata de asa-zisa "invazie" a americanismelor in limbile si culturile Europei. Rezultatul l-a constituit o interventie juridica a guvernelor Frantei in lexicul uzual, menita sa "protejeze" natiunea de "contaminarea" cu "virusul anglicizarii. In 1986, presedintele francez in exercitiu, François Mitterrand, a declarat ritos ca "Franta se afla in razboi deschis cu anglo-saxona". Statisticile istorice ii confirmau din plin observatia. Din 1911, functiona o Lege (franceza) impotriva adoptarii termenilor straini in limba, iar in 1970 fusese infiintata o Comisie a Terminologiilor care controla draconic imprumuturile lingvistice (repudiindu-le). In 1975, se elaboreaza o Lege de Stat numita Mentinerea Puritatii Limbii Franceze, conform careia preluarea "englezismelor" trebuie pedepsita cu amenzi usturatoare. Apoteotic, in 1984, Franta creeaza Comisariatul General al Limbii Franceze, care introduce sanctiuni severe pentru presa si diverse institutii publice, predispuse la "anglicizare". De asemenea, Academia Franceza intocmeste anual liste de cuvinte interzise uzului scolar, iar anumite regulamente de ordine interioara nu permit radioului si televiziunilor difuzarea emisiunilor/spectacolelor/filmelor de productie americana intr-un procent mai mare de 40%. Nu imi propun sa revin acum asupra comediei lingvistice franceze, pina la un punct singulare in lume, ci am vrut numai sa va reimprospatez memoria in legatura cu un fenomen ce are putine explicatii rationale. Mai interesant mi se pare faptul ca exista un revers al medaliei - la fel de curios si enigmatic -, reprezentat de fascinatia extraordinara a americanilo